Biserica din St Oswald, exterior

FII CTITOR: DARUIESTE O ZI, O SAPTAMANA SAU O LUNA DIN MUNCA TA LUI DUMNEZEU!!!

Fundația

Fiecare dintre noi, ne-am nascut intr-un anumit spatiu, fiecare dintre noi ne avem originile intr-un anumit loc. Cerul satului natal sau al orasului natal, va ramane de-a pururi cel mai frumos si nu va fi egalat de nici un alt cer si nici depasit. Au venit vremuri care ne-au permis sa ne croim un alt drum. Imbarcati in “arca emigratiei”, am ajuns si ne-am oprit aici, atat eu in calitate de preot si cat si dumneavoastra, unii veniti mai de demult, iar altii mai de curand, dar toti purtand in sufletele noatre si cerul acelui loc de inceput si colbul drumului din sat si imaginea bisericii in care ne-am botezat, am invatat sa ne rugam si in jurul careia se aduna toata comunitatea, iar sarbatorile pregateau intalnirile cu cei dragi care erau departe. In Biserica ne intalnim cu totii. Biserica este a noastra a tuturor. Acolo aducem aerul de acasa, acolo aducem rugaciunile invatate in pruncie. Nici o alta institutie nu poate oferi aceasta, asa cum o ofera Biserica. Avem nevoie sa ne zidim o casa spirituala. Trebuie sa ne cream cerul nostru, al romanilor care suntem in aceasta comunitate si locuim in aceasta tara primitoare din Regatul Unit al Marii Britanii.

Asadar, inca de la infiintarea parohiei, impreuna cu primii credinciosi, s-au evaluat obiectivele de viitor si conditiile de ordin juridic care trebuiau indeplinite. A devenit evident faptul ca parohia trebuie sa cumpere actuala biserica Saint Oswald Church, drept urmare era necesar sa ne constituim intr-o organizatie (charity) cu statut si obiectiv recunoscute de statul britanic.

Astfel, contul bancar al fundatiei a fost deschis la data de 28 Noiembrie 2013, iar ulterior s-a depus aplicatia de inregistrare la organismul englez de reglementare a functionarii fundatiilor si asociatiilor, Charity Commission.

La data de 12 Iunie 2014, fundatia parohiei purtand numele: “The Orthodox Church of Saint Silouan“, a fost inregistrata in Registrul Fundatiilor (“Register of Charities”) sub numarul 1157458Joi, 19 Martie 2015, am primit ultima confirmare a inregistrarii fundatiei parohiale la HM Revenue & Customs, primind numarul de referinta EW25808. Desi a fost un proces destul de lung si anevoios, de multe ori insotit si de mari dificultati, astazi traim o bucurie sincera vazand ca acest proiect de constituire, inceput inca din vara lui 2013, este pe deplin incheiat.

Pentru cumpararea bisericii, pe langa multa rugaciune, este nevoie de rabdare dar si de cunostiinte in a opera cu mecanismele financiare folosite in Regatul Unit, cum ar fi de exemplu, operatiunile de ordin fiscal Gift Aid.

In vederea acestui scop, pentru orice suport financiar Gift Aid, contribuind direct la ctitoria bisericii,  va rugam sa accesati formularul Gift-Aid-Declaratie, insotit de un ghid explicativ Gift-Aid-Instructiuni

Orice sprijin financiar pentru sustinerea acestui important proiect al comunitatii noastre poate fi depus direct in contul fundatiei:

“The Orthodox Church of Saint Silouan”
Barclays
Sort Code: 20-69-85
Numar Cont: 53358836
Cod IBAN: GB53 BARC 2069 8553 3588 36
Cod Identificare Sucursala: BARCGB22
Fericit esti tu, suflete, caci mic sau mare fiind, sarac sau bogat, simplu sau educat, te-ai invrednicit sa fii pomenit astfel!