Nov 302016
 

biserica-din-viscri


Dragi tineri si credinciosi,
 
Un frumos articol despre bisericile din Romania a aparut in ziarul The Telegraph.
 

“Biserica fortificată din satul Viscri se numără printre cele mai frumoase cinci lăcașuri de cult din lume, susțin jurnaliștii publicației britanice The Telegraph. Edificiul, care face parte din patromoniul mondial UNESCO, este considerat mai frumos decât catedrala Sagrada Familia din Barcelona sau Capela Palatină din Palermo.

Bisericile din Las Lajas – Columbia, Borgund – Norvegia, Betleem -Iran și Ronchamp- Franța se află pe primele patru locuri în top 23 al celor mai frumoase biserici din lume, selectate de jurnaliștii de la The Telegraph. Ei au ținut cont de locul în care sunt construite dar și de caracteristicile acestora.

Pe locul al cincilea se află biserica din Viscri, micul sat din Transilvania, de care s-a îndrăgostit prințul Charles al Marii Britanii. Ea a fost construită în secolul al XIII-lea. În secolul al XV-lea, a fost transformată într-o biserică fortificată.

În topul britanicilor se mai află biserici din Georgia, Etiopia, Irlanda, Ierusalim, Anglia sau Rusia.”

Oct 122016
 

procesiunea-de-sfanta-parascheva-2011-3-foto-cristina-nichitus-roncea


Sfanta Cuvioasa Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol. A fost ingropata ca o straina iar potrivit Traditiei, un marinar a murit pe o corabie, trupul fiind-i aruncat in mare, Valurile l-au aruncat pe tarm iar un sihastru care locuia in apropiere a rugat pe niste crestini sa-l ingroape crestineste.

Sapand deci o groapa au aflat trupul Cuvioasei Parascheva, neputrezit si plin de mireasma, dar cu toate acestea au pus alaturi de ea si trupul corabierului. In noaptea urmatoare, unuia dintre crestinii care sapasera groapa, pe nume Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa inconjurata de ingeri mustrandu-l de ce nu a scos trupul Cuvioasei din groapa. Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc si au luat trupul sfintei asezandu-l in biserica Sf Apostoli din Kallicrateia.

Dupa mai multe secole de pribegie, sfintele moaste ajung la Constantinopol, fiind asezate in palatul Sultanului Suleiman Magnificul. Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica “Sfintii Trei Ierarhi” a facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moastele Cuvioasei Parascheva sa fie stramutate la Iasi. Plateste toate datoriile Patriarhiei si astfel la 14 Octombrie 1641 sfintele moaste ale Cuvioasei Parascheva sunt asezate in Manastirea “Sfinti Trei Ierarhi”- Iasi.

Sep 182016
 

siluan-athonitul


(Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcatuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credință, blândețe și de multă înțelepciune, îi este primul model în viața sa lăuntrică. Încă de mic copil, de la vârsta de 4 ani, Simeon și-a pus în gând că atunci “când va fi mare sa caute pe Dumnezeu în tot pamântul”.

sf-silouanÎn timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânara familie a unui soldat căzut în ispită. Puțin înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronștadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugaciunii sfântului părinte. Ajuns mai apoi acasă, se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vietii sale: Muntele Athos, “Grădina Maicii Domnului”, citadela monahismului răsăritean și oaza spiritualității filocalice. Sfântul Munte cunoștea la sosirea sa un moment de apogeu. În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a Sfântului Mucenic Pantelimon, numită și Russikon.

chilia-sf-silouan

Introdus în tradiția atonită: rugaciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire și cuminecare, citirea, munca și ascultarea – fratele Simeon se împărtașeste din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!

SURSA: Viata Sfantului Siluan

Aug 102016
 

Etiopia bisericasfgheorghe


Orașul Lalibela din Etiopia ascunde adevărate minuni ale arhitecturii creștine. Prea puțin mediatizate (și poate că e bine să fie așa!), aici se află biserici monolit, săpate direct în stâncă, loc de pelerinaj și reculegere pentru creștinii ortodocși din Etiopia.
Probabil că nimeni nu se gândește la această țară africană atunci când este întrebat unde a fost adoptat mai întâi creștinismul ca religie oficială, însă Etiopia se poate mândri cu această realizare. Este una dintre primele națiuni care s-au creștinat, încă de pe vremea Apostolilor.
Localitatea Lalibela, al doilea centru de pelerinaj din Etiopia dupa capitala Aksum, este situată la aproape 2.500 de metri altitudine. Numele provine de la Gebre Mesqel Lalibela, care a fost regele Etiopiei în secolul al XII-lea și care a vrut să reconstruiască aici Noul Ierusalim, dupa ce orașul sfânt a fost cucerit de musulmani. Nu știu dacă putem considera Lalibela drept Noul Ierusalim, dar cu siguranța regele credincios a reușit să ridice aici un complex unic în lume. Regele Lalibela este considerat sfânt de către Biserica Etiopiană, iar tradiția spune că ar fi domnit timp de 40 de ani.
SURSA: ActiveNews

Aug 042016
 

Schimbarea la Fata


In fiecare an la 6 August, in perioada Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 August), retraim una dintre cele mai mari taine crestine ce s-au descoperit in timpul vietii pamantesti a Mantuitorului. Este vorba de Schimbarea la Fata, moment care a avut loc in Galileea, pe muntele Tabor, conform Sfintilor Apostoli si Evanghelisti, dar si a unui martor ocular pezent la eveniment, anume Sf Apostol Petru (cf. II Petru, 1, 17-18).

Icoana ce reda Schimbarea la Fata a Mantuitorului, exprima prin cromatica sa, atitudinea celor 3 Apostoli: Petru cu parul alb si experienta vietii (simbol al statorniciei si intelepciunii) ridica mainile rostind ce bine este sa fim noi aici; Ioan cu vestmantul alb si rosu (culori ce simbolizeaza dragostea) el fiind Apostolul dragostei, cade la pamant si ramane tacut in fata tainei asa cum au cazut dreptii vazand ceea ce este de nepatruns; iar Iacov, chiar cade de pe munte, simbolizand martiriul sau pe care-l va suferi in Ierusalim (Faptele Apostolilor 12, 1).

In momentul stralucirii luminii pe chipul lui Iisus, apar langa el Moise si Ilie ambii incurajandu-l pe Mantuitorul, inaintea Patimilor din Ierusalim (Luca 9, 31). Prezenta celor 2 mari personalitati ale istoriei poporului ales, atesta legatura dintre cele 2 Testamente, descoperind faptul ca Cel ce vorbea odinioara cu Domnul pe Sinai, vazand doar norul si tunetele, acum priveste Icoana Dumnezeului celui Intrupat in persoana Mantuitorului Iisus Hristos.

 

Jul 182016
 

Sf Ilie


Părinţii Bisericii spun că niciodată Dumnezeu n-a ascultat mai mult de om ca în vremea prorocului Ilie. Reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie în gura peşterii sale (ce se poate vizita şi astăzi în ţinutul Hozevei), însoţit de corbul trimis să-l hrănească, fie în carul de foc cu care a fost răpit la cer, cu Elisei ca martor şi urmaş al său, Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul este personajul din Vechiul Testament cel mai drag şi mai familiar conştiinţei creştine de pretutindeni şi, totodată, singurul profet care, deşi nu a scris nici o pagină, e înscris cu roşu în calendarul ortodox.

Dacă unii critici literari îl percep pe Sfântul Ilie ca pe un om solitar şi aventurier, disident şi neadaptat, curajos şi perseverent, apărător al celor săraci şi marginalizaţi, mustrător al patimilor omeneşti şi mâhnit de slăbiciunea şi ignoranţa poporului, mulţi exegeţi biblici îl văd pe acest proroc ca pe un mare mărturisitor al adevărului revelat în vremuri de apostazie, prigonit în toată viaţa sa din cauza vicleniilor acelui veac, aspru cu sine şi cu ceilalţi, mare făcător de minuni, prototip al monahilor şi pustnicilor creştini. Mai presus de toate aceste însuşiri, Ilie Tesviteanul a vorbit cu Dumnezeu, L-a văzut pe Muntele Horeb şi a simţit mireasma harului şi adierea lină a prezenţei Lui în toată viaţa sa. Cu preţul vieţii, a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu şi a primit viaţă veşnică. Cine este cu adevărat Sfântul Ilie?

Originar din Tesba Galaadului, la est de Iordan, întreaga lui activitate a fost legată de viaţa şi istoria comunităţii israelite din Regatul de nord, ce îşi avea de ceva timp capitala la Sa-ma-ria. Ilie trăieşte în prima jumătate a secolului al IX-lea î.d.Hr., fiind contemporan cu unul dintre cei mai sângeroşi regi ai lui Israel, regele Ahab. Activitatea profetului este descrisă în cărţile 3 şi 4 Regi (capitolul 1) şi nu conţine nici un fel de informaţie despre viaţa personală a acestuia. Tradiţia creştină, în Vieţile Sfinţilor, prezintă o serie de detalii despre viaţa profetului, detalii ce nu pot fi întâlnite în textul sacru. Se vorbeşte despre tatăl lui Ilie, Sovac, despre vedenia pe care a avut-o acesta în momentul naşterii fiului său şi despre consacrarea vieţii profetului lui Dumnezeu încă din fragedă pruncie. Se observă de aici evlavia pe care creştinii au avut-o încă de la început faţă de acest proroc vechi testamentar, creionându-i viaţa şi tinereţea după modelul vieţii Sfântului Ioan Botezătorul.

Însă textul biblic nu prezintă nici un fel de informaţie despre naşterea, copilăria şi tinereţea profetului Ilie, după cum nu scoate în evidenţă nici pe membrii familiei sale. Persoana lui apare spontan în primul verset al capitolului 17 din 3 Regi. Modalitatea apariţiei sale poate fi asemănată cu cea a apariţiei lui Melchisedec, regele Salemului din relatarea biblică despre patriarhul Avraam (Facerea 14). El este profetul ridicat de Dumnezeu pentru a menţine credinţa adevărată în timpul domniei lui Ahab şi a soţiei sale, Izabela. Pentru autorul inspirat al textului scripturistic, nu era importantă viaţa profetului de până în acel moment, ci erau importante doar acele momente care au darul de a sublinia slujirea şi propovăduirea lui Dumnezeu de către Ilie.

SURSA: Ziarul Lumina

 

Jun 052016
 

Inaltarea Domnului


Între Învierea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt, grupul ucenicilor a trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus Înviat, pentru a înţelege taina Învierii. Treptat, ucenicii au fost vindecaţi de necunoaştere şi necredinţă şi au fost deplin încredinţaţi că Hristos Cel Înviat din morţi nu este o nălucă sau o fantasmă, ci este Mântuitorul care mai înainte fusese răstignit şi îngropat. În cadrul ultimei întâlniri avute cu ucenicii, Domnul s-a înălţat la cer, reînnoind promisiunea trimiterii Duhului Sfânt peste ei, ca “făgăduinţa Tatălui”, moment când “se vor îmbrăca cu putere de sus”.

Ultima întâlnire a Mântuitorului cu ucenicii şi Înălţarea la cer, prezentate în cartea Faptele Apostolilor, exprimă încheierea activităţii Sale pământeşti şi încetarea modului în care El a fost prezent până atunci în lume. Mântuitorul se înalţă la cer pentru a face posibilă venirea Duhului Sfânt peste apostoli şi formarea Bisericii ca sinaxă a oamenilor plin de Duhul Sfânt. Hristos Domnul, conform cuvintelor sale “iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului”, nu s-a despărţit niciodată de Biserică, ci odată cu Cincizecimea s-a inaugurat prezenţă lăuntrică, duhovnicească a Domnului Înviat. Teologia Ortodoxă mărturiseşte că Duhul Sfânt Îl face prezent pe Hristos în Biserică şi în fiecare membru al ei. Acest lucru este foarte frumos exprimat în Anaforaua liturgică, când săvârşitorul Euharistiei se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru a trimite Duhul Sfânt peste darurile de pâine şi vin pentru a deveni Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur interpretând cuvântul “s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile”, spune că Domnul Înviat se arată lumii nu atât cu asemănarea trupească, ci prin puterea Sa, pentru ca să se vădească tuturor slava şi măreţia Sa dumnezeiască. Mântuitorul Înviat este acelaşi cu Iisus Hristos eshatologic, Cel care va veni la sfârşitul veacurilor, plin de putere şi de slavă, de aceea icoana Înălţării la cer este identică cu icoana celei de-a doua veniri: “Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”.

Pomenirea Eroilor Neamului

În Biserica Ortodoxă Română, s-a rânduit ca de praznicul Înălţării Domnului să se facă pomenirea tuturor eroilor şi a ostaşilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă sau în diferite situaţii pentru apărarea credinţei ortodoxe, a patriei străbune şi a demnităţii neamului românesc. Pornind de la cuvintele Mântuitorului: “Iată Eu mă duc să vă pregătesc vouă loc şi iarăşi voi veni şi vă voi lua pe voi la Mine, ca să fiţi şi voi acolo unde sunt şi Eu”, Biserica se roagă pentru ca Dumnezeu să odihnească sufletele tuturor celor adormiţi şi în special ale eroilor, care au făcut sacrificiul suprem pentru fraţii lor de neam şi de credinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Înălţarea Domnului se sărbătorea nu în biserici, ci la mormintele martirilor, acei adevăraţi eroi ai lui Dumnezeu, care au mărturisit credinţa în Hristos pe timpul cumplitelor persecuţii dezlănţuite împotriva Bisericii creştine.

SURSA: Ziarul Lumina

May 172016
 

Sf Imparati Constantin si Elena


Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte Sambata, 21 Mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Această sărbătoare este stâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creştine. Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinţă, în pragul înfruntării cu păgânul Maxenţiu, iar Sfânta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit.

Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Nis, Serbia), în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxenţiu şi a lui Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu şi Lactantiu, în ajunul luptei cu Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripţia: „in hoc signo vinces“ (prin acest semn vei birui).

Semnificaţiile celor două nume

Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el. Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la îndemnul împăratului Diocleţian, divorţează de împărăteasa Elena. Aceasta nu se recăsătoreşte, ci trăieşte departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său.  A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri. Numele Constantin este de origine latină şi vine de la constans, constantis („constant“, „ferm“). Elena – străvechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane („torţă“, „făclie“, dar şi „foc sacru“, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin gr. hele („lumina arzătoare a soarelui“).

Mar 272016
 

Aghiasma


Într-un recipient închis ermetic, păstrat timp de 1300 de ani pe situl unei biserici ortodoxe, arheologii au descoperit apa sfintita cu o puritate incredibila. Vasul are aproximativ 1 tona, informeaza, in exclusivitate, Agentia de stiri Lăcaşuri Ortodoxe®.

Sfințita în secolul al VIII-lea si poate chiar mai devreme, apa din vas a fost descoperita pe sit-ul bisericii distruse din orașul Kvareli (Kakheti).

Săpăturile de pe situl acestei biserici au fost efectuate pe malul drept al râului Duruji, în așezarea numită de localnici Dolociopi, apartinand sfarsitului perioadei medievale timpurii a istoriei Georgiei.

Apa sfințită, a cărei vechime are câteva secole, este prima descoperire de acest gen, conform publicatiei georgiene Kvirispalitra.

Conform profesorului sef de expediție, din cadrul Muzeului Național al Georgiei, Nodar Bakhtadze, vasul a fost descoperit în partea centrală a bazilicii. În sol uscat, acesta a fost găsit complet protejat de influențele externe din sol.

Zidurile bisericii sunt astazi conservate, dupa distrugerea sfantului lacas ortodox, din timpul invaziei arabilor, din secolul al VIII-lea.

Aghiazma din rezervor și-a păstrat toate proprietățile sale originale, acest lucru fiind confirmat prin analizele de laborator, mai informeaza Agentia de stiri Lăcaşuri Ortodoxe®.

SURSA: lonews.ro

 

Mar 092016
 

 


Rege al Northumbriei și martir. Născut, după unele surse, în 605. A trecut la Domnul pe 5 august 642.

A fost al doilea dintre cei șapte frați, fii lui Ethelfrid, care a fost la rândul lui strănepotul lui Ida, fondatorul Regatului Northumbriei în 547. Mama lui Oswald a fost Acha, fiica lui Ella sau Alla, care, după moartea lui Ida, a ocupat Deira și a separat-o de Bernicia de Nord.

Oswald și-a petrecut tinerețea acasă, atât timp cât tatăl său a domnit, dar când în 617 Ethelfrid a fost ucis într-o bătălie de către Redwald, regele angliilor răsăriteni, Oswald a fugit împreună cu frații săi de la Edwin, unchiul său și fratele lui Acha, în ținuturile scoțienilor, acordându-li-se îngrijire la mânăstirea Columba în Hii sau Iona. Acolo au rămas până când Edwin a fost ucis într-o bătălie la Heathfield (633). Atunci Eanfrid, fratele său mai mare, a acceptat să devină conducător al regatului din Deira, în timp ce Osric, vărul lui Edwin, a primit Bernicia. Astfel regatul a fost divizat din nou iar ambele părți au recăzut în păgânism. În următorul an Osric a fost ucis într-o bătălie în timp ce Eanfrid a fost omorât prin trădare de către Cadwalla, regele britanic.

Atunci Oswald a coborât din nord și în 635 a adunat lângă zidul roman (construit de împăratul Hadrian) o oaste mică dar hotărâtă într-un loc situat la șapte mile în nord față de Hexham, cunoscut apoi ca și Hevenfelt sau Heaven’s Field. Aici, încurajat de o viziune ca și de făgăduința unei izbânzi ce a avut-o de la Sf. Columba ce i s-a arătat acoperind cu o mantie întreg câmpul de bătălie, Oswald a făcut o cruce din lemn ca semn al trupelor sale (primul semn creștin ridicat vreodată în Bernicia) și s-a luptat cu britanicii, conduși probabil de Cadwalla. Britanicii au fost complet izgoniți iar apoi au trebuit să se rezume la acțiuni defensive.

Oswald era foarte deprins cu principiile religiei creștine, și, deși din cei dimpreună cu dânsul doar doisprezece nobili erau creștini, departe de a-și abandona credința, prima lui grijă a fost să o răspândească printre bernicieni, întărind astfel uniunea politică realizată Edwin printr-una religioasă necunoscută până atunci. Ce-i drept, și Edwin primise  credința în 627, prin influența soției sale Ethelburga, sora regelui din Kent, ce îl adusese pe Sf. Paulinus în nord, însă exemplul său fusese urmat doar de poporul din Deira.

SURSA: Britania Ortodoxa

Jan 052016
 

Botezul


Evenimentul Botezului este descris de catre toti evanghelistii. Matei ne relateaza ca Iisus a venit din Galileea la raul Iordan unde boteza Ioan Botezatorul, cerand sa fie si el botezat. Ioan i-a zis: “Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine si tu vii la mine” (Matei 3, 14), iar la raspunsul lui Iisus ca asa se cuvine, a fost botezat in cele din urma de catre Ioan. Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se boteaza in Iordan de catre Ioan, Spiritul Sfant se coboara asupra lui Iisus in chip de porumbel, iar Tatal din cer Il declara ca fiind Fiul sau.

Boboteaza (6 Ianuarie) si cu Sf. Ioan (7 Ianuarie) aproape ca formeaza una si aceeasi sarbatoare. In ajun, preotul sfinteste casele cu apa care a fost sfintita in dimineata aceea dupa Liturghie. Oamenii tin post negru pana ce vine preotul si beau din aceasta apa sfintita. Preotul este precedat de copii imbracati in camasi albe, sunand din clopotei si deschizand calea preotului, strigand Kira Leisa, adica pronuntarea romaneasca a grecescului Kyrie Eleison (Doamne miluieste). Pe langa Troparul Bobotezei, copii canta colinde speciale care descriu minunea care a avut loc la Iordan (Botezul lui Iisus). In ziua aceasta, in afara de preot, nimeni nu se duce colindand din casa in casa.

In ziua de Boboteaza, dupa liturghie, preotul impreuna cu enoriasii fac o procesiune spre un lac, rau sau vreun izvor, pentru slujba Sfintirii Apelor. Cand Troparul Bobotezei incepe, vanatorii si padurarii satului impusca peste ape ca sa alunge duhurile necurate. Astazi, acest obicei a pastrat doar semnificatia festiva a unui foc de artificii, fiind lipsit de simbolism. Daca este frig, se pregateste o cruce de ghiata, pentru a marca locul slujbei si la sfarsit preotul arunca in apa o cruce de lemn, iar feciorii satului se arunca sa o scoata, chiar daca este ger. Se crede ca in ziua aceasta toate apele pamantului sunt sfintite; de aceea femeile nu spala rufe pentru urmatoarele opt zile pana la sfarsitul praznicului.

SURSA: CrestinOrtodox.ro

Dec 032015
 

sf-nicolae


Intrând în luna decembrie, fiecare sărbătoare ne aduce parcă mai aproape de ieslea Mântuitorului. Sfântul care se bucură de cea mai mare popularitate în această perioadă este ierarhul Mirelor Lichiei, Sfântul Nicolae. Întrucât ne aflăm pe o cale a pelerinilor, am dorit să ne oprim astăzi într-un loc despre care nu am vorbit până acum: Biserica „Sfântul Nicolae“ din Bari, Italia. Mii de pelerini merg acolo pentru a se închina la moaştele sfântului, adăpostite de catedrala care îi poartă numele.

Situat pe coasta Adriaticii, în sudul Italiei, oraşul Bari este capitala regiunii italiene Puglia şi a provinciei Bari. În secolul al III-lea, Bari era un port înfloritor al regiunii Peucezia, care ocupa partea centrală a Apuliei (Apulia este numele vechi al regiunii numite astăzi în limba italiană, Puglia). După ce a rezistat invaziei greceşti, Bari a fost cucerit de romani şi a dobândit statutul de „municipium“. În anul 840, Bari a fost ocupat de către saracini, fiind recâştigat, în anul 870, de bizantini, oraşul devenind principalul centru italian din punct de vedere politic, militar şi comercial din întreg Imperiul Roman de Răsărit. Dominaţia bizantină a luat sfârşit în anul 1071.

Într-un oraş aflat la malul mării, Mira, odihneau de câteva secole sfintele moaşte ale celui ce nu încetase nici o clipă a face minuni în vieţile celor aflaţi în nevoi. De-a lungul secolelor, faima minunilor ce se petreceau la moaştele Sf. Nicolae făcuse din oraş un centru de pelerinaj. Marinarii şi comercianţii ce poposeau aici duceau în locurile de baştină credinţa în binefacerile acestor sfinte relicve.

SURSA: Ziarul Lumina

Nov 282015
 

chemarea-apostolie


Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte.

Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor,  Sfantul Apostol  Andrei a  fost  primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: “Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia”. Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii  64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

crucea-andrei

Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei – Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat “Ocrotitorul Romaniei”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

SURSA: CrestinOrtodox.Ro

Nov 192015
 

intrarea_in_biserica_a_maicii_domnului_10


Intrarea în biserică a Maicii Domnului este sărbătoarea care anticipează marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Numită în popor Vovidenia sau Ovedenia, această sărbătoare aminteşte de ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana au adus pe fiica lor Maria la Templul din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 15 ani. Este cel mai nou dintre praznicele închinate Fecioarei Maria, luând naştere în secolul al VI-lea.

În fiecare an, la 21 noiembrie, creştinătatea prăznuieşte momentul în care Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana au adus-o la Templul din Ierusalim şi au închinat-o lui Dumnezeu pe fiica lor, Maria, cea care a devenit Născătoarea de Dumnezeu. Ioachim şi Ana au împlinit astfel promisiunea făcută în rugăciunile lor către Dumnezeu, că dacă vor fi binecuvântaţi la bătrâneţe cu un copil, îl vor dărui Lui.

Cei doi erau foarte afectaţi. Deoarece nu aveau copii, erau consideraţi de societatea de atunci pedepsiţi de Dumnezeu. Sfinţii Părinţi şi Sfânta Tradiţie vorbesc şi despre un episod petrecut la Templu. Un evreu din seminţia lui Ruben l-a umilit pe bunul Ioachim în timp ce se afla în Templu, spunându-i: „De ce aduci darurile tale înaintea altora? Eşti nevrednic, pentru că nu ai copii, pentru cine ştie ce păcate ascunse“. Afectat de aceste cuvinte, Ioachim s-a retras la turmele sale, rugându-se, iar Ana s-a dus să se roage în grădină sub un dafin. Acum au făcut promisiunea sfântă, au cerut lui Dumnezeu copilul mult dorit, promiţând că îl vor dărui Lui. Ascultând rugăciunile, Dumnezeu a trimis pe îngerul Său care i-a vestit Sfintei Ana că va avea un copil. În lucrarea despre viaţa Sfintei Fecioare Maria, Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte de un sens mai adânc al dorinţei lui Ioachim şi a Anei de a fi părinţi: „Ei voiau să se nască ceva nu numai pentru a şterge ocara lor, dar şi cea a lumii întregi, pentru a o duce la o slavă mai înaltă“.

SURSA: Ziarul Lumina

 

Oct 222015
 

Sf Dimitrie cel Nou


Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi, așezat pe apa Lomului. S-a născut din părinți săraci, dar buni creștini dreptmăritori.

Încă din copilărie, Sfântul nu s-a deprins la învățături înalte, nici la meșteșuguri strălucite, nici la măiestrite neguțătorii, ori la desfătările copilărești și la alte plăceri cu care se îndeletnicesc tinerii cei iubitori de lume și de cele ale lumii, ci s-a îndeletnicit cu meșteșugul meșteșugurilor: lucrarea faptelor bune, a smereniei și a rugăciunii, ca și Avraam, Isaac și Iacob; deoarece prin astfel de virtuți cu înlesnire se învrednicește omul a vorbi cu Dumnezeu și degrabă se împrietenește cu El, făcându-se bineplăcut Lui.

Odată, s-a revărsat apa Lomului, încât prăbușea copacii de pe țărmuri, surpa podurile și aducea cu ea bolovani mari. Atunci s-au surpat lespezile care acopereau trupul sfințit al Cuviosului Dimitrie cel Nou și moaștele au căzut în apă, rămânând vreme îndelungată acolo, ca o neprețuită comoară duhovnicească.

Apoi s-a arătat Cuviosul, în vis, unei copile, care era chinuită de duh necurat, arătându-i locul și zicându-i: Eu te voi vindeca, dacă părinții tăi mă vor scoate din apă! Dimineața, copila a spus părinților visul pe care l-a avut. Atunci, adunându-se preoți și oameni mulți, s-au dus toți la locul descoperit copilei în vis, unde adeseori se ivea o lumină, care se socotea de cei de rând a fi semn că acolo era o comoară. Căutând cu de-amănuntul, au aflat sfintele lui moaște în prundiș, după cum se arătase copilei, le-au scos întregi, strălucind ca aurul, și le-au dus în satul Basarabov.

Intre anii 1769 și 1774, fiind război între împărăția Rusiei și Poarta Otomană și cuprinzând rușii, cu armatele, țările românești, generalul Petru Saltîkov a trecut Dunărea și, pornind război asupra Rusciucului, a ocupat și câteva sate de peste Dunăre, între care și satul Basarabov, unde se aflau moaștele Sfântului, pe care, luându-le, voia să le trimită în Rusia. Un creștin dreptcredincios, anume Hagi Dimitrie, aflându-se într-acea vreme lângă general, a căzut înaintea lui cu rugăminte, ca să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască Ţării Româneşti, pentru pagubele şi suferinţele pe care le-au pătimit locuitorii ei din pricina războiului și s-o mângâie cu acest dar. Înduplecându-se, generalul a dăruit sfintele moaște Țării Românești.

Oct 112015
 

Sf Cuvioasa Parascheva


De 367 de ani de când moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Iaşi, sărbătoarea din 14 octombrie are o însemnătate cu totul aparte pentru români, sute de mii de credincioşi venind să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare“. Cei care ajung la „Cuvioasa“ – aşa cum o numesc prietenii ei – o roagă pentru soluţionarea problemelor de zi cu zi, îi cer alinare pentru necazurile care s-au năpustit asupra lor, sănătate, spor în casă şi bucurii. Iar Sfânta îl ascultă pe fiecare în parte şi nu întârzie să le vină în ajutor celor ce îşi pun speranţa în puterea ei şi o roagă cu credinţă. Minunile Cuvioasei sunt nenumărate. Multe sunt cunoscute din povestirile celor care le-au primit, dar multe au rămas în taina celor care le-au trăit.

Vă prezentăm în continuare câteva dintre minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva, povestite de credincioşi în scrisorile trimise preoţilor slujitori de la Catedrala mitropolitană din Iaşi, consemnate în „Patericul românesc“ sau în cartea „Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei“.

Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. În acest timp, mama sa a mers la moaştele Cuvioasei Parascheva, cerându-i sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămâni, doctorii au tot amânat operaţia. Şi observând că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos, i-au spus bolnavului că nu mai este nevoie să fie operat şi să se întoarcă acasă, pentru că „este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!“.

Într-o zi, o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Un preot slujitor care se afla atunci în biserică a întrebat-o ce are. Aceasta i-a spus că a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Mergând în cele din urmă la medic, acesta i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea. Preotul a întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, iar ea a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci, el i-a făcut pomelnic şi a dus-o la Cuvioasa, unde s-a închinat. Preotul povesteşte că peste trei luni a întâlnit-o pe stradă, sănătoasă şi voioasă. Femeia i-a spus atunci slujitorului Domnului că „la vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi m-am făcut sănătoasă“.

SURSA: Ziarul Lumina

Sep 292015
 

acoperamantul


 

Biserica Ortodoxa praznuieste in fiecare an la data de 1 Octombrie, Sfantul Acoperamant al Maicii Domnului. Aceasta este sarbatoarea randuita de Biserica in amintirea aratarii Maicii Domnului in biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se facea priveghere in aceasta biserica, pentru salvarea cetatii care era asediata. La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a aratat inaintea poporului, stand in vazduh si rugandu-se cu lacrimi. Sfantul Acoperamant era tinut in maini deasupra capetelor credinciosilor. In jurul ei se aflau apostolii, sfintii si mucenicii.

Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis catre ucenicul sau iubit, Epifanie: “O vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor cum se roaga pentru intreaga lume?” Iar Epifanie a zis: “O vad, Parinte, si ma minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care il prazanuieste Biserica astazi, spre a ne aminti ca prin nevointa si rugaciune, putem primi si noi, in greutatile vietii noastre, neincetatul ajutor al Maicii Domnului.

SURSA: CrestinOrtodox.ro

 

Sep 112015
 

inaltarea-sfintei-cruci


Descoperirea Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Mantuitorul este legata de minunea aratarii pe cer, ziua-n amiaza mare, a semnului Sfintei Cruci si a cuvintelor “Intru aceasta vei invinge” in ajunul bataliei din octombrie 312, dintre Constantin cel Mare si Maxentiu, de la Pons Milvius (in apropierea Romei). Imparatul Constantin afland ca prin puterea Sfintei Cruci va iesi invingator, a poruncit ca Sfanta Cruce sa fie prezenta pe scuturile, coifurile si steagurile soldatilor sai. Dupa obtinerea victoriei, imparatul a decis impreuna cu mama sa, Elena, sa plece in cautarea Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Hristos.

In anul 326 ajunge in Ierusalim si distruge templul lui Venus si statuia lui Jupiter, ridicate de imparatul Hadrian deasupra Sfantului Mormant. In urma sapaturilor s-au descoperit trei cruci, ale celor doi talhari si cea pe care a fost rastignit Hristos. Crucea Mantuitorului a fost recunoscuta cand, la sugestia patriarhului Macarie al Ierusalimului, a fost atinsa de un mort, care a inviat in chip minunat.

Inaltarea solemna a Sfintei Cruci in vazul poporului s-a facut de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie, anul 335, la o zi dupa sfintirea bisericii Invierii pe care Sfanta Elena o ridicase deasupra Sfantului Mormant. Amintim ca Sfanta Cruce a fost luata de regele Chosroes al persilor in anul 614, dar a fost recuperata in anul 629, de imparatul Heraclius. Dupa intoarcerea Sfintei Cruci de la persi, patriarhul Zaharia o va inalta si el pe 14 septembrie 630 in vazul credinciosilor.

SURSA: CrestinOrtodox.ro

Aug 122015
 

Adormirea


Biserica Ortodoxă cinstește la 15 august Adormirea Maicii Domnului numită în popor și Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare. După o pioasă tradiție veche, cunoscută mai întâi în Apus și trecută apoi și în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului își are originea în Sfânta Tradiție a Bisericii. Circumstanțele Adormirii Maicii Domnului sunt cunoscute și păstrate de Biserica Ortodoxă încă din timpurile apostolice, mărturie stând scrierile apocrife, opinia unanimă a Sfinților Părinți și credința constantă a poporului lui Dumnezeu.

Între cei care au vorbit despre Adormirea Maicii Domnului în primele secole creștine au fost Sfântul ieromartir Dionisie Areopagitul (sec. I), Meliton de Sardes (sec. II), Sfântul Epifanie al Ciprului (sec. IV) și Sfântul Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (sec. V), a cărui mărturisire, adresată împărătesei bizantine Pulcheria, este edificatoare: ‘Deși în Sfânta Scriptură nu sunt date cu privire la împrejurările morții Maicii Domnului, noi le cunoaștem din vechea și credibila Tradiție a Bisericii… știm că, la trei zile după adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, în mormântul din Grădina Ghetsimani găsindu-se doar acoperământul ei’. Mai târziu, în secolul al XIV-lea, toate aceste informații vor fi adunate și detaliate în lucrarea Historia Ecclesiastica (Istoria Bisericii) a lui Nicephorus Callistus (†1335).

Praznicul acesta al Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinstire în rândul credincioșilor ortodocși, având rânduită o perioadă de două săptămâni de postire, înaintea sărbătorii, ca perioadă de pregătire duhovnicească pentru acest eveniment sfânt din viața Maicii Domnului.

Jul 082015
 

Sfantul-Cuvios-Parinte-Paisie-Aghioritul-privind-in-sus


În data de 12 iulie Cuviosul Paisie Aghioritul va fi sărbătorit pentru prima dată ca sfânt.

În mica aşezare a Sfântului Munte oamenii nu trăiesc viaţa pământească precum noi toţi, ci cu aripile duhului lor se ridică zilnic la înălţimile cerurilor, iar sufletul lor este inundat de iubirea divină. Aici rugăciunea nu are sfârşit, neîntrerupt ziua şi noaptea cer milostivirea lui Dumnezeu. Renunţă la toate, pentru a câştiga veşnicia. Se îndepărtează de toate, pentru a‑L întâlni tainic pe Dumnezeu. Figuri virtuoase, dăruite iubirii lui Dumnezeu şi a omului, suflete care conştientizează că iubirea pentru om trece prin iubirea faţă de Dumnezeu. Un asemenea suflet înviat de iubirea lui Dumnezeu care împrăştia în jurul lui mângâiere şi izbăvire a fost şi figura părintelui Paisie Aghioritul.

În anul 1977, la chilia Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul a poposit marele duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria, părintele arhimandrit Cleopa Ilie. În volumul 15 al lucrării îngrijite de arhimandritul Ioanichie Bălan, intitulată „Ne vorbeşte Părintele Cleopa”, în capitolul dedicat întâlnirii cu părintele Paisie Aghioritul aflăm:

„Numai ce vedem că iese un bătrânel cu barbă albă, cu capul gol: «Oriste, oriste!» Adică, pe greceşte «Poftiţi, poftiţi!» A luat‑o el înainte pe treptele acelea, noi după dânsul. Am coborât jos, acolo într‑o stâncă era peştera lui, un pârâu cu apă rece.Şi când ne‑a văzut, săracul, din multă dragostea lui, ce să ne dea el? Ne‑a dus într‑un pridvoraş aşa, cam de doi metri, unde erau o măsuţă şi un scaun. Ne‑a pus pe masă câte un pahar cu apă. (…)După aceea, el ne‑a spus pe nume la toţi: «Părintele stareţ Victorin de la Sihăstria, părintele Ioanichie, părintele Vartolomeu Florea, părinte arhimandrit Cleopa Ilie, bine aţi venit!» Ne‑a zis pe nume la fiecare, deşi nu ne‑a mai văzut şi nici noi nu l‑am mai văzut, dar nici n‑o să‑l mai vedem, decât pe lumea cealaltă! (…) Şi pe urmă a început a se smeri el: «Tare‑i rău pentru un călugăr când îi prisoseşte numele mai mult decât faptele lui, că Mântuitorul cu vaiul i‑a ameninţat pe aceia:Vai vouă când vor prisosi numele voastre mai mult decât faptele voastre. Am fugit din Sinai aici, ca să scap de lume, şi aici a ieşit iar veste de pustnic. Eu nu sunt pustnic, eu sunt un om păcătos. Dacă aţi venit să întrebaţi ceva, întrebaţi, că vorbesc…» Şi eu am întrebat, că aveam translator: Părinte Paisie, unde se mântuieşte omul? Aici, în prăpastia asta, cu toate stâncile deasupra lui, şi de cealaltă parte de pârâu şi dincoace? Aici sau în mănăstirea cu viaţa cea de obşte, sau în cele cu viaţa de sine? Sau în oraş, sau în sat, unde se mântuiesc oamenii? (…) Zice:«Dragii mei, cine are trei lucruri: credinţă dreaptă în Dumnezeu, smerenie şi fapte bune, se mântuieşte oriunde. Cine n‑are acestea nicăieri nu se mântuieşte». Aşa ne‑a spus. Adevărat: fapte bune, smerenie, ca să nu socoţi că ai făcut ceva bun în faţa lui Dumnezeu… Ne‑am minunat. Şi pe urmă a întrebat Ioanichie:«Părinte Paisie, noi am vrea să întrebăm, căpărintele Cleopa ar vrea să rămâie în Sfântul Munte, ce zici mata, să rămâie aici?» (…) Şi a răspuns pustnicul:«Mănăstirea voastră e misionară, unde vin multe suflete. (El ştia tot.) Părintele Cleopa dacă vine în Sfântul Munte se mântuieşte ca simplu monah, iar dacă o să stea acolo şi o să aibă multă răbdare, se mântuieşte ca un apostol»”.

SURSA: Agentia Basilica

Jul 012015
 

ico


Marele Voievod Stefan al Moldovei a fost fiul binecredinciosilor crestini Voievodul Bogdan al II-lea si Doamna Maria-Marina Oltea. Inca din copilarie a aratat o dragoste deosebita fata de tara si credinta stramoseasca. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat dupa vremuri tulburi de lupta pentru domnie.

Pe Campia Dreptatii este intampinat de multimea poporului, in frunte cu Mitropolitul Teoctist, in ziua de 12 aprilie, anul mantuirii 1457. Intreband poporul adunat daca este cu voia tuturor sa le fie domn, i s-a raspuns intr-un glas: „Intru multi ani de la Dumnezeu sa domnesti”. Si a domnit, precum stim, 47 de ani, 2 luni si 3 saptamani, luptand pentru apararea hotarelor tarii si a credintei stramosesti, a intregii crestinatati, zidind cetati militare, dar si cetati ale sufletului, adica multe biserici si manastiri. In toate cate le facea arata dragoste, dreptate si marinimie, neuitand nici o clipa pe vitejii osteni, pe cei saraci si suferinzi, rasplatind si ajutand pe toti cu netarmurita dragoste parinteasca.

Desi a fost incercat de numeroase suferinte: rana de la picior capatata in lupta de la Chilia, moartea a patru copii si a doua sotii, tradarea unor sfetnici si multe razboaie, nu si-a pierdut niciodata nadejdea in Dumnezeu, ci si-a purtat crucea vietii sale cu rabdare crestineasca, luptand cu darzenie si neintrecuta iscusinta impotriva dusmanilor tarii si ai credintei.

De aceea, istoria marturiseste ca evlaviosul Stefan Voda a trait nu pentru sine, ci pentru tara si credinta intregului popor. El aducea multumiri si lauda lui Dumnezeu, nu numai atunci cand biruia, ci si atunci cand era biruit, fiind pentru noi un mare dascal al pocaintei.

SURSA: Crestin Ortodox

Jun 182015
 

Muzeul-Astra-general


Puţini cunoşteau numele Roman Braga în România anilor ’90. Un stâlp al Ortodoxiei în ţară, atât cât i s-a permis, dar mai ales dincolo de Ocean, în Statele Unite ale Americii. Cuvântul cumpănit al acestui părinte, pentru care temniţele comuniste au însemnat revelaţia vieţii sale, ne descoperă un om puternic prin răbdarea lui, un om luminos care a aflat taina vieţuirii în Hristos. Părintele Roman Braga s-a mutat de curând la ceruri. Dar şi de acolo ne veghează rugăciunea lui. Mai jos, fragmente dintr-un interviu acordat lui Dinu Cruga.

M-am născut în Basarabia din aşa-numiţii ţărani liberi care n-au fost niciodată robi ai proprietarilor de pământ. Aproape de casa familiei mele era o mănăstire cu opt monahi şi nu cred deloc că acest lucru a fost o simplă coincidenţă. Prima persoană duhovnicească din viaţa mea a fost mama. Ea ştia Psaltirea pe de rost. În tinereţea ei a vrut să fie monahie, dar potrivit obiceiului vremii a ascultat de părinţi şi s-a căsătorit cu un bărbat care din fericire i-a înţeles înclinaţiile duhovniceşti. Aşa că locuinţa noastră era asemenea unei bisericuţe. Pereţii erau plini de icoane, iar rafturile pline de cărţi de cult. Pot spune că am trăit în familie ca într-o mănăstire. În afară de poveştile pe care le citeam în copilărie pentru a ne dezvolta imaginaţia, eram obligaţi să citim Psaltirea, Ceaslovul, Triodul, Penticostarul şi Vieţile sfinţilor. Tatăl meu nu a cumpărat cele 12 volume ale Mineiului pentru că socotea că ar costa prea mult. Când aveam 5 ani am putut citi Acatistul Sfintei Maria Magdalena în alfabetul chirilic. Aceasta a fost prima mea lectură. Eram copii normali, foarte activi, făcând năzbâtii ca nimeni alţii. Dar mama ne punea să citim una sau două catisme. Nu ne bătea sau alte pedepse. În timp, ne-am obişnuit să le citim cu plăcere.

Toată familia mergea la biserică

Nu existau scuze. În satul meu exista o tradiţie, poate de influenţă monastică, de a nu se găti duminica. Toată mâncarea era pregătită de sâmbătă. Ţăranii noştri munceau din greu. Nu aveam mult pământ. Trăiam aproape de pădure, creşteam vite şi vânam. Aşa că nu eram legaţi de un program. Duminica după-amiază toată familia era liberă. Eram opt copii. Perioadele de post şi tipicul Bisericii în timpul anului erau dictate de călugări. Nu ne puteam imagina ca cineva să nu respecte regulile Bisericii.

Ne rugam cu toţii, o dată pe zi, înainte de a merge la culcare, întotdeauna îngenunchind. Când tata era acasă, ne cerea fiecăruia să spunem câteva cuvinte Domnului. Aşa că noaptea ne rugam împreună, dar mama se ruga de multe ori în timpul zilei. Îşi întrerupea munca la războiul de ţesut şi câteodată citea un acatist sau paraclis al Maicii Domnului, dar nu i s-a părut potrivit să ne includă activ în aceasta de vreme ce eram tineri şi aveam nevoie de timp să ne jucăm. Eram învăţaţi să citim Psaltirea cu voce tare şi ea ne corecta dacă greşeam pentru că ştia psalmii pe deasupra. Când eram mic obişnuiam să dorm cu mama şi îmi amintesc că adormea recitând psalmi. Acum înţeleg de ce. Psaltirea este cartea monahilor şi Sfântul Ioan Gură de Aur spune că mai bine şi-ar opri soarele cursul decât ca Psaltirea să lipsească din viaţa unui călugăr. După rugăciunile de seară eram obligaţi să ne cerem iertare de la ceilalţi. Părinţii noştri ne învăţau asta şi acum realizez că monahii făceau acelaşi lucru.

SURSA: Ziarul Lumina

 

Jun 022015
 

Peter & Andrew Icon copy


Postul Sfinţilor Apostoli este legat de Pogorârea Duhului Sfânt pentru că este o cinstire a Duhului Sfânt care s-a revărsat peste Sfinţii Apostoli şi apoi o rugăciune şi o cerere ca aceste daruri să se coboare şi peste ceilalţi creştini. Acest lucru este întărit de mărturia biblică, unde se spune că după Pogorârea Duhului Sfânt creştinii “stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”, apoi în continuare “şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii”. Astăzi această purtare a primilor creştini, nevoinţa de a se păstra curaţi pentru ca darurile Duhului Sfânt să nu se ia de la ei şi să rodească, este exprimată de prezenţa acestui post închinat Sfinţilor Apostoli, care începe după Odovania Rusaliilor, când se încheie această sărbătoare. De aceea, în vechime, postul acesta era numit şi Postul Cincizecimii, pentru că aminteşte de darurile Duhului Sfânt revărsate în Biserică.

Petru a fost cel mai în vârstă dintre ei şi cel mai respectat de ceilalţi. Pe el, Domnul s-a sprijinit în nenumărate ocazii şi i-a arătat o atenţie deosebită pentru că dacă Petru înţelegea ceea ce El învăţa şi lucra, şi ceilalţi Apostoli înţelegeau. În Cezareea lui Filip, Petru mărturiseşte primul “Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Celui viu”, dar prin gura lui toţi au mărturisit, iar la spălarea picioarelor Hristos îi spune “Acum nu înţelegi ceea ce eu fac dar va veni vremea când vei înţelege”, arătând cunoaşterea de care se vor bucura toţi Apostolii când va veni Duhul Sfânt peste ei. Alături de Petru, în Sfânta Scriptură este prezent şi Pavel, care a fost chemat la apostolat de însuşi Hristos Domnul şi a fost considerat alături de cei doisprezece. Pavel, după propria mărturie, s-a ostenit în predicarea Evangheliei mai mult decât toţi ceilalţi Apostoli, a cutreierat aproape întreaga lume a Imperiului Roman şi a răspândit Evanghelia în nenumărate locuri. De numele lui se leagă chemarea păgânilor la Hristos şi el a fost denumit Apostolul neamurilor, adică al celor care nu erau dintre iudei. Biserica i-a aşezat împreună, şi i-a cinstit împreună, rânduind şi o perioadă de post în cinstea lor. Acest lucru arată unitatea creştinilor în slujirea Evangheliei în edificarea Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos, dincolo de păreri personale şi orgolii lumeşti. Unitatea celor doi înseamnă şi jertfirea de sine, şi dăruirea reciprocă în relaţie de iubire şi comuniune.

SURSA: Ziarul Lumina

May 192015
 

sinaxar-29-mai-inaltarea-domnului


Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca oferă două cronologii diferite ale Înălţării Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos este relatată de două ori de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, în capitolul 24 al Evangheliei sale şi în capitolul 1 al cărţii Faptele Apostolilor. Cu toate că Sfântul Luca se referă la acelaşi eveniment, în cele două naraţiuni ale sale face nişte diferenţe care exprimă propria interpretare teologică a acestui act mântuitor. În capitolul 24 al Evangheliei sale, Sfântul Luca aşază, din punct de vedere cronologic, Înălţarea Domnului la sfârşitul zilei Învierii, a primei zile a Paştilor.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca spune că Domnul Iisus Înviat s-a arătat în mijlocul ucenicilor săi, i-a încredinţat de Învierea sa, înlăturându-le orice urmă de îndoială: Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am….

Apoi, Domnul i-a dus afară pe ucenici spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Tot Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca scrie în capitolul 1, din cartea Faptele Apostolilor, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu.

În această ultimă relatare avem exprimată învăţătura adoptată şi mărturisită de Biserică. Înălţarea Domnului a avut loc la patruzeci de zile după Paşti, când Domnul Iisus Hristos, prin repetate arătări, i-a încredinţat pe apostoli de realitatea Învierii.

Pentru Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, Înălţarea, adică întoarcerea Fiului în sânurile Tatălui cu firea umană asumată, trecută prin moarte şi înviere, îndumnezeită prin harul dumnezeiesc, a avut loc în acelaşi timp cu Învierea din morţi, când trupul transfigurat de puterea Duhului Sfânt a trecut la o nouă condiţie eshatologică, plin fiind de slava dumnezeirii.

Potrivit acestei interpretări teologice corecte, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca aşază în Evanghelia sa Învierea şi Înălţarea în aceeaşi zi. În cartea Faptele Apostolilor, Sfântul Luca spune că Domnul nostru Iisus Hristos s-a înălţat la cer după patruzeci de zile, pentru că insistă asupra procesului de formare a ucenicilor ca martori ai Învierii şi propovăduitori ai ei în lume, funcţie care, călăuzită de lucrarea Duhului Sfânt, va duce la răspândirea Bisericii. Perioada de patruzeci de zile când Domnul Înviat s-a arătat a condus la transformarea lăuntrică a apostolilor pentru a fi mărturisitori direcţi ai Mântuitorului Iisus Hristos şi a Învierii Sale.

SURSA: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/inaltarea-domnului/praznicul-inaltarii-domnului-148894.html

 

Apr 302015
 

 vasile_cel_mare_1


Cei care au oarecare cunoştinţe despre Sfântul Vasile cel Mare păstrează în mintea lor o imagine deosebită a acestui ilustru Părinte al Bisericii noastre, care-l prezintă ca pe un om cu trăire creştină aspră, cu educaţie sobră, cu profundă judecată teologică, cu scrieri de calitate, cu calităţi administrative care s-au impus şi au fost apreciate de-a lungul timpului. Imaginea aceasta este absolut corectă. Dar toate aceste harisme ale sfântului care ne îndeamnă să privim cu respect şi, de ce nu, cu teamă la această personalitate bisericească pot să-l facă pe Sfântul Vasile de neatins şi depărtat de sufletele noastre.

Din corespondenţa ierarhului de Cezareea Capadociei facem cunoştinţă însă cu un om comunicativ, cu un simţ al umorului neîntrecut. Dovadă stă o scurtă epistolă adresată unui creştin pentru a-i mulţumi fiindcă i-a trimis în dar peşte. Iată ce îi scrie arhiepiscopul omului darnic: „Cu multă plăcere am mâncat peştii de râu pe care mi i-ai trimis şi totodată m-am necăjit pentru cei care ţi-au scăpat din plasă. Însă, pentru mine, mai importante decât peştii sunt epistolele tale. Aşa că mai scrie-mi din când în când. Iar dacă-ţi este mai plăcut să taci, nu înceta să te rogi pentru noi”

SURSA: http://ziarullumina.ro/repere-si-idei/umorul-sfintilor

 

Apr 232015
 

Sfantul-Mare-Mucenic-Gheorghe__


Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un sfânt martir, sărbătorit de aproape toate Bisericile creştine, de obicei, la 23 aprilie.

Sfântul mucenic s-a născut în Capadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.

Martorii suferinţelor Sfântului Gheorghe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitarea Sfântului Gheorghe.

SURSA: http://basilica.ro/sfantul-mare-mucenic-gheorghe-sarbatorit-pe-23-aprilie-106160.html

 

Apr 142015
 

Icoana in mozaic pe frontonul Manastirii Izvorul Tamaduirii-Maci


Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 17 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: “Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul “Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul “aghiasma” vine de cuvantul grecesc “aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul “aghios”(sfant). “Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem “voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem “voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

 

SURSA: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/izvorul-tamaduirii/izvorul-tamaduirii-124593.html

 

Mar 212015
 

 190922input_file0032504


Una din cele mai vechi sărbători dedicate Maicii Domnului, Buna Vestire este singurul praznic din ciclul mariologic care are un temei biblic. Potrivit Evanghelistului Luca, Arhanghelul Gavriil a fost trimis la Fecioara Maria, care era logodită cu dreptul Iosif din seminţia lui Iuda, în Nazaretul Galileii, pentru a-i vesti Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Motivul alegerii divine nu ne este relatat şi, deşi Evangheliile nu ne spun nimic cu privire la trecutul Preasfintei Fecioare, din tradiţia orală, consemnată din vechime la Iuliu Africanul (sec. II), în evangheliile apocrife, în unele scrieri patristice şi în imnografia Bisericii, aflăm câteva amănunte care completează imaginea despre Maica Domnului şi care justifică oarecum cuvintele îngerului. Astfel, aflăm că ea s-a născut în urma rugăciunilor părinţilor ei Ioachim şi Ana, că a fost închinată Templului, unde a şi petrecut de la 3 la 15 ani, că în Templu a trăit în rugăciune, curăţie şi studiu etc.

Începutul mântuirii şi arătarea Tainei celei din veac

Deoarece acum Fiul lui Dumnezeu se pogoară în pântecele Fecioarei Maria prin Duhul Sfânt pentru a Se înomeni, Buna Vestire este rădăcina sau temeiul tuturor praznicelor, întrucât toate celelalte momente importante ale iconomiei mântuirii serbate în cadrul anului bisericesc derivă din ea. În acest sens, putem afirma că toate celelalte praznice sunt cuprinse virtual în praznicul Bunei Vestiri, sau că praznicul de astăzi este “început” al tuturor celorlalte. Acum “taina cea din veci ascunsă” (Efes. 3, 9, Col. 1, 26; Rom. 16, 25), cum o numeşte Sfântul Apostol Pavel, adică felul în care Dumnezeu va răscumpăra pe omul căzut în păcat, nu numai se descoperă, ci şi începe să se înfăptuiască prin zămislirea dumnezeiescului Prunc. Acest adevăr este surprins extraordinar de imnograf în troparul sărbătorii: Astăzi este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei se face şi Gavriil harul bine-l vesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!

 

SURSA: http://ziarullumina.ro/documentar/buna-vestire-temelia-tuturor-praznicelor

 

Mar 102015
 

gemeni


Se spune că doi copilaşi în burta mamei vorbeau unul cu celălalt.
– Tu crezi în viaţa de după naştere?
– Desigur! După naştere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.
– Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?
– Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură…
– Ce ciudat! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical… Însă ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
– Ba da, ba da, cu siguranţă va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obişnuit noi aici.
– Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu naşterea, viaţa se termină, pur şi simplu. De altfel, viaţa nu este altceva decât o permanentă înghesuială, într-un întuneric profund.
– Eu nu ştiu exact cum va fi dacă ne vom naşte, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.
– Pe mama? Tu crezi în mama? Şi după tine, unde ar putea ea să fie?
– Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea şi prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.
– Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, niciun fel de mamă, aşa că e evident că nu există!
– Dar, uneori, când suntem în linişte, o auzim cum cântă, simţim cum mângaie lumea din jurul nostru. Ştii, eu cred că viaţa adevărată ne aşteaptă abia de acum încolo!

Şi în viaţa de după naştere mulţi cred că nu există viaţă dincolo de moarte, dar ea există. Trupul este muritor, nu însă şi sufletul, care este suflare din suflarea lui Dumnezeu, fiind, deci, nemuritor. Viaţa de după moarte există şi este cea pe care omul şi-o câştigă, trăind pe pământ, prin gândurile, vorbele şi faptele sale bune sau rele, ca de altfel şi prin credinţa sau necredinţa sa în Dumnezeu; viaţă pe care fiecare şi-o va petrece în rai sau în…iad, după dreapta judecată a lui Dumnezeu.

 

SURSA: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/dialog-intre-doi-gemeni-nenascuti

 

 

Mar 052015
 

Báôïðáéäéïî1


Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii Ortodoxe din mileniul al doilea creştin. Numele lui se leagă, în special, de precizarea învăţăturii despre harul necreat, cunoaşterea nemijlocită a lui Dumnezeu şi îndumnezeirea omului. Este prăznuit de două ori pe an: pe 14 noiembrie şi în duminica a doua din Postul Mare.

Sfântul Grigorie s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl său, Constantin, a fost un important demnitar al împăratului bizantin Andronic II Paleologul (†1328). În ciuda funcţiei sale înalte, tatăl lui Grigorie a dus o viaţă sfântă. Cu puţin înainte de a muri, s-a călugărit, luând numele de Constanţiu. I-au rămas cinci copii mici: trei băieţi şi două fete, cărora însuşi împăratul le-a devenit tutore.

Grigorie avea şapte ani. Întrucât nu reuşea să ţină minte noţiunile pe care trebuia să le înveţe, a hotărât să nu înceapă niciodată citirea şi învăţarea fără să facă trei metanii mari şi o rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului. Ajutorul Maicii Domnului nu a întârziat: nu după multă vreme, Grigorie a sporit mult în ştiinţa de carte, încât mulţi erau impresionaţi de înţelepciunea lui.

Disputa cu Varlaam

Pe la 1334, au sosit la Constantinopol nişte dominicani pentru a discuta cu ortodocşii problema unirii Bisericilor Ortodoxă şi Catolică. Era perioada în care se duceau intense tratative pentru unire. Cu acest prilej, Varlaam, un tânăr foarte bine pregătit, originar din Calabria (Italia), călugărit de câţiva ani în Constantinopol, dorind să câştige simpatia ortodocşilor care îl suspectau de catolicism ascuns, a scris mai multe tratate despre purcederea Sfântului Duh, dorind să apere poziţia ortodoxă, şi anume că originea sau principiul Duhului este numai Tatăl. A făcut-o însă într-o manieră care relativiza ambele perspective. Atunci, prietenii Sfântului Grigorie din Tesalonic i-au scris acestuia, rugându-l să-i lămurească cu privire la teza lui Varlaam. Sfântul Grigorie a scris mai multe tratate despre purcederea Sfântului Duh, trimiţând, în acelaşi timp, câte o scrisoare şi lui Varlaam şi prietenului acestuia, Achindin.

Atitudinea Sfântului Grigorie l-a deranjat pe Varlaam. Pentru a se revanşa oarecum, a scris trei tratate împotriva isihaştilor, ştiind că Grigorie însuşi era adept al acestei mişcări. Fără să înţeleagă ce înseamnă, de fapt, rugăciunea minţii şi vederea luminii dumnezeieşti, oprindu-se la explicaţiile unor monahi simpli, Varlaam a început să ridiculizeze isihasmul. Sfântul Grigorie i-a răspuns, la rândul său, printr-o serie de şase tratate, în care apăra poziţia monahilor isihaşti. În acelaşi timp, Palama, în 1341, a alcătuit o lungă scrisoare – Tomosul aghioritic – care a fost semnată de toate căpeteniile monahismului atonit, fiind aprobată apoi de episcopul Iacob de Ierissos.

Au avut loc apoi dispute publice între Palama şi Varlaam. În urma acestora, Varlaam a publicat lucrarea „Contra mesalienilor“, în care îl ataca personal pe Grigorie. (Mesalienii, atestaţi încă din secolul al IV-lea în Siria, au fost nişte eretici care nesocoteau rolul Tainei Botezului, afirmând că numai prin rugăciune omul se poate mântui. Erezia a dăinuit sub diverse denumiri şi forme până prin secolul al XIV-lea.) Grigorie Palama răspunde şi de data aceasta prin trei tratate, respingând învăţătura lui Varlaam.

SURSA: http://ziarullumina.ro/documentar/grigorie-palama-si-energiile-necreate

Feb 262015
 

Postul Mare


Mentalitatea de consumerism a Occidentului de la jumătatea secolului al XX-lea a considerat postul ca fiind ceva neactual și inutil. În acest sens, chiar ortodocșii au înscris pe agenda Sfântului și Marelui Sinod Ortodox tema: “Readaptarea normelor privind postul la condițiile lumii moderne” și astfel, de prin anii 1968 până către anul 1980, s-a tot discutat cum să reducem postul. Cum să-l mai simplificăm, mai ales noi, ortodocșii, care suntem Biserica cu cele mai multe perioade de post în timpul anului liturgic? Se știe că la Conciliul Vatican II s-a decis reducerea radicală a postului, încât pos­tul obligatoriu să rămână numai postul din Vinerea Patimilor.

Oarecum influențați de mentalitatea anilor 1960-1970, ortodocșii se aflau și ei într-o anumită tentativă de readap­tare a normelor tradiționale privind postul. Însă, după 1975-1976, s-a produs o schimbare de atitudine, încât în anul 1982, când s-a discutat din nou despre post în comisiile panortodoxe pregătitoare ale Sfântului și Marelui Sinod, nu s-a mai vorbit despre readaptare, ci despre “Importanța postu­lui astăzi”.

Prin urmare, s-a ajuns la o anumită redescoperire a sem­nificației existențiale a postului pentru viața noastră. Deci postul nu mai pare ca fiind depășit, vetust sau anacronic. Totuși, persistă întrebarea de ce postim? sau de ce ne cere Bise­rica să postim? De ce sunt interzise unele alimente? Am pus în contrast interdicția și libertatea, pentru că libertatea este o dimensiune fundamentală a credinței.

“Unde este Duhul Domnului, spune Sfântul Apostol Pavel, acolo este libertate” (II Corinteni 3, 17). Hristos-Domnul a venit să ne elibereze de păcat și de moarte. Mântuirea în­seamnă vindecare, dar și eliberare de păcat și de moarte.

Dar ne putem întreba: cum ne eliberăm noi prin aceste re­guli de post care par foarte adesea restrictive sau ceva impus? Omul de azi, în general, nu mai prețuiește ascultarea în sine, o ascultare și o supunere oarbă, iar dacă se supune, o face pentru că a cunoscut sensul și folosul unei reguli. Foarte adesea, vir­tutea ascultării a fost pervertită și s-a abuzat de ea, iar în numele ascultării au fost mutilate multe suflete și chiar liber­tatea creștină.

Dar există și o libertate rău înțeleasă care nu e duhovniceas­că, care ne poate mutila și mai rău personalitatea și destinul, poate chiar și mântuirea. Însă, credința creștină ne descoperă libertatea adevărată ca fiind comuniune cu Dumnezeu.

 

SURSA: http://basilica.ro/postul-mare-104481.html#sthash.gMYoX3ld.dpuf

 

 

Feb 052015
 

20151_p190vpoma71sac19a8usjdrp1rpga_w747_h800_q100


Atunci când ne apropiem de Sfânta Împărtășanie se cuvine ca gândurile noastre să cunoască o armonie, mânia să fie transfigurată prin blândețe, pofta să fie îndreptată exclusiv spre dobândirea dragostei lui Dumnezeu și întreaga noastră viață să graviteze în jurul lui Hristos. Acesta este idealul spre care trebuie să tindem, pentru că viața alături de Hristos este mai presus de orice altă formă de existență, este însăși împlinirea desăvârșită a viețuirii noastre pe această lume.

În cele două rugăciuni cuprinse în canonul de dinaintea primirii Sfintei Împărtășanii, Sfântul Simeon Metafrastul ne prezintă un mod extraordinar prin care putem raporta fiecare eveniment din viața Mântuitorului la propria noastră viață. În primul rând ni se amintesc patimile Mântuitorului: “Cel ce ai primit cu trupul Tău patimile cele de viață făcătoare și mântuitoare: crucea, piroanele, sulița, moartea, omoară-mi patimile cele trupești, care îmi strică sufletul” (Rugăciunea a III-a, în “Carte de rugăciuni”, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, p. 200). Nici o patimă pe care o avem nu poate fi îndepărtată cu adevărat din sufletul nostru decât prin ajutorul harului lui Dumnezeu, iar acest har se pogoară asupra noastră sau, mai bine zis, strălucește în interiorul nostru, atunci când începem să ne asumăm partea ascetică a vieții: răbdarea necazurilor, a bolilor, iubirea de aproapele, gândul neîntrerupt la Dumnezeu în tot ceea ce facem.

Așa cum au spus adesea Părinții pustiei, mintea noastră este ca o moară și va măcina exact materia pe care noi o oferim – fie grâul cu bun folos al gândurilor bune, fie neghina netrebnică a gândurilor păcătoase.

SURSA: http://basilica.ro/rugaciunile-sfantului-simeon-metafrastul-inainte-de-primirea-sfintei-Impartasanii-19596.html

Jan 062015
 

botezul_domnului_9_w747_h800_q100


Botezul Domnului – Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte şi „Arătarea Domnului“, „Descoperirea Cuvântului Întrupat“, „Epifania“ sau „Teofania“, deoarece rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel. „Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot atunci, Hristos Domnul s-a descoperit tuturor ca Mesia cel mult aşteptat.

Iniţial, în Răsărit, în primele secole creştine, până prin a doua jumătate a secolului IV, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în general sărbătoarea Arătării Domnului. Practica răsăriteană se întemeia pe tradiţia că Mântuitorul S-ar fi botezat în aceeaşi zi în care S-a născut, după cuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan să Se boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23). Se consideră că cele două sărbători au fost cinstite separate, în Biserica din Antiohia în jurul anului 375 apoi la Constantinopol în anul 379.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că de marea sărbătoare a Botezului Domnului “Lumea se luminează din toate părţile. Se bucură mai întâi cerul spunând oamenilor din înălţimea cerurilor glasul lui Dumnezeu; se sfinţeşte văzduhul cu pogorârea Duhului Sfânt; se sfinţeşte firea apelor … numai diavolul singur plânge, văzând sfânta scăldătoare gătindu-se spre încercarea puterii lui…

O minune nouă! O dar negrăit! Hristos se nevoieşte şi eu primesc darurile. El se botează şi eu lepăd întinăciunea. Peste dânsul vine Duhul Sfânt iar mie îmi dăruieşte iertarea păcatelor. El se mărturiseşte de Tatăl Fiul iubit, iar eu mă fac fiu al lui Dumnezeu pentru Dânsul. Lui I s-au deschis cerurile iar eu intru într-însele. Lui, celui ce s-a botezat, I s-a arătat împărăţia cea de sus, pe care şi eu o primesc ca şi moştenire; către El a fost glasul Tatălui şi dimpreună cu Dânsul eu sunt chemat; Tatăl a binevoit către Domnul şi nici pe mine nu mă depărtează. Deci, şi eu vreau să preaslăvesc pe Tatăl cel ce a dat din ceruri glasul Său, pe Fiul care S-a botezat pe pământ, şi pe Duhul cel ce S-a pogorât ca un porumbel, pe Unul Dumnezeu în Treime”.

SURSA : http://basilica.ro/6-m–botezul-domnului-boboteaza–dumnezeiasca-aratare–103252.html

Dec 272014
 

boboteaza


În binecuvântarea apei din ziua de Bobotează, cerem și ne rugăm ca scopul inițial al apei, ca sursă de viață, binecuvântare și sfințenie să ne fie descoperit nouă atunci când o bem. În prima carte a Sfintei Scripturi, citim că facerea lumii a început atunci când Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor: Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2).

În Noul Testament, vedem apa devenind mijlocul prin care Sfânta Treime s-a descoperit, în timpul Botezului lui Iisus. În timpul Botezului, prin punerea mâinii Sfântului Ioan Botezătorul, înțelesul spiritual și potențialul apei, ca sursă a vieții, este din nou reafirmat, ca și în momentul creației lumii.

Sfințirea apelor – restabilirea scopului inițial al apei.

În binecuvântarea apei din ziua de Bobotează, cerem și ne rugăm ca scopul inițial al apei, ca sursă de viață, binecuvântare și sfințenie să ne fie descoperit nouă atunci când o bem. În Grădina Edenului, Adam s-a bucurat de o relație unică față de creație, fiind stăpânul ei. După cădere când a fost alungat din Paradis, a auzit cuvintele: Blestemat este pământul din cauza ta! Cu osteneală te vei hrăni din el în toate zilele vieții tale! (Facerea 3, 17). Din acel moment, Adam a fost supus naturii și nu a mai fost stăpânul ei. Cu toate acestea, prin Hristos, blestemul este ridicat, la fel cum și blestemul morții este ridicat din natura umană prin Înviere. Datorită venirii lui Hristos și a lucrării Lui de mântuire și răscumpărare, omul și creația au fost împăcați. Astfel, creația este în măsură să îndeplinească, încă o dată, nu doar nevoile fizice ale omului, ci elementele naturii pot fi, și sunt, surse de har și de vindecare, pentru că noi ne închinăm Domnului Vieții.

Așadar, sfințirea aghiezmei celei mari, în ziua de Bobotează este o reafirmare a faptului că, prin Botezul Său, Hristos a ridicat blestemul păcatului lui Adam și i-a dat omului din nou bunătatea creatoare a naturii.

(Articol postat pe doxologia.ro, la data de 4 ianuarie 2013, semnat de Ioan Lucian Radu)

Dec 242014
 

Icoana-triptic-Nasterea-Domnului_2674851_1228381375


Acest eveniment a avut loc în urmă cu 2000 de ani într-o peşteră din Betleemul Iudeii. Atunci, împărat al Imperiului Roman era Octavian Augustus (27 î.d. – 14 d.Hr.) în timp ce guvernator al provinciei Siria, de care ţinea şi Iudeea, era Quirinius, iar rege în Iudeea era Irod Idumeul (37 î.d. – 4 d.Hr.).

Evenimentul naşterii Mântuitorului s-a întâmplat către sfârşitul domniei lui Irod, fiind fixat de către Sfântul Dionisie Exiguul în anul 753 de la întemeierea Romei, de când se numără anii erei creştine. Deasupra locului Naşterii Domnului din Betleem străjuieşte de peste 1600 de ani, biserica ctitorită de Sfânta Împărăteasă Elena, sec. IV. În relatările Sfintelor Evanghelii, aflăm istoria Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfânta Fecioară Maria locuia în micul orăşel Nazaret. Bătrânul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, era un bărbat „drept“, după cuvintele Evanghelistului Matei, din neamul lui David. Numele lui Iosif se traduce prin „Iahve să adauge”, iar meseria sa era aceea de dulgher. Se pare că locul de origine al lui Iosif era cetatea Nazaretului în care Iisus avea să copilărească.

Deci, atât Iosif logodnicul, cât şi Sfânta Fecioară trebuiau să se înscrie în oraşul strămoşului David, adică în Betleem. Aici, nu au găsit nicăieri loc de adăpost pentru că veniseră foarte mulţi iudei originari din această localitate pentru a se înscrie la recensământul organizat de Imperiul Roman. La ieşirea din Betleem, dincolo de poarta din spre miază-zi s-au oprit. Aici, au găsit o peşteră care slujea drept staul pentru vite. S-au adăpostit în acest loc, unde, în sărăcia cea mai desăvârşită, Sfânta Fecioară Maria a adus pe lume pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Matei istoriseşte de venirea magilor de la Răsărit cu aur, smirnă şi tămâie, de înşelarea lui Irod, de fuga în Egipt, de uciderea pruncilor, de întoarcerea de acolo după moartea lui Irod şi aşezarea în Nazaret. Toate acestea, pentru ca să dovedească marele adevăr că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi Răscumpărătorul cel vestit de proroci. Naşterea lui Hristos este un eveniment istoric, pentru că se petrece într-o anumită epocă, pe vremea când în Imperiul Roman domnea Cezarul Augustus, iar în Iudeea guverna Irod. Sfinţii Evanghelişti insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc şi că întruparea nu a fost o presupunere sau o închipuire.

De Crăciun, sărbătorim Naşterea lui Hristos, dar în acelaşi timp, trăim faptele legate de Naştere şi în chip tainic, în inima noastră, pentru că atunci când vieţuim în Biserică, trăim şi suntem părtaşi la toate stadiile sfintei întrupări a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Primele documente despre sărbătoarea Naşterii Domnului le găsim din secolul al III-lea, în Istoria bisericească a lui Nichifor Calist, care a consemnat o tradiţie, potrivit căreia numeroşi creştini au ars de vii într-o biserică din Nicomidia, în care se adunaseră pentru a cinsti Naşterea Domnului. Acest eveniment a avut loc în perioada persecuţiilor împotriva creştinilor, iniţiate de împăraţii Diocleţian şi Maximian.

SURSA: http://basilica.ro/sarbatoarea-nasterii-domnului-craciunul-102998.html

 

Dec 112014
 

sfantul-spiridon-papuci-calator-2


Sfantul Spiridon este cinstit de Biserica pe 12 decembrie. Spiridon este sfantul care pleaca periodic din racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste. Astfel, precum se cunoaste indeobste, Sfantul Ierarh Spiridon al Trimitundei ale carui Sfinte Moaste se pastreaza in catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare facator de minuni.

Sfantul Ierarh Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Askia, insula Cipru, in vremea Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Numele sau se trage din cuvantul grecesc “σπυρις”, care inseamna “cosulet impletit”. Mai inainte de a fi hirotonit episcop, fiind casatorit si avand o fiica, Spiridon s-a indeletnicit cu pascutul oilor. Ramanand vaduv inca de tanar, sfantul a continuat sa-si creasca fiica de unul singur. Mai tarziu, fiica sfantului, Irina, va trece si ea la cele vesnice. Fiind plin de dragoste dumnezeiasca, sfantul va imbratisa o viata ascetica, cheltuindu-si intreaga avere cu ingrijirea bolnavilor si gazduirea strainilor.

Pentru minunatele “plecari” din racla ale Sfantului Spiridon, parintii slujitori la catedrala din Corfu ii schimba anual vesmintele si incaltamintea tocita. Innoirea vestmintelor sfantului are loc in ziua de 12 decembrie, cand Biserica Ortodoxa il praznuieste cu mare bucurie. Cu binecuvantarea episcopului grec din Pafos, aceste daruri duhovnicesti (hainele si incaltamintea) sunt daruite parohiilor si manastirilor ortodoxe din intreaga lume.

Datorita minunilor savarsite in intreaga lume, Sfantul Spiridon a fost numit “sfantul calator”. Potrivit unor evlaviosi parinti ai locului, pentru perioade scurte de timp, cinstitele Moaste ale sfantului nu mai sunt prezente in racla din catedrala, iar atunci cand acestea revin, in chip minunat, ele sunt calde si prafuite; la randul lor, incaltarile noi ale sfantului apar tocite, pastrand pe ele pamant si fire de iarba.

In amintirea acestei minuni periodice, in Acatistul Sfantului Spiridon, in icosul al saselea, ne rugam acestuia, zicand: “Bucura-te, cel ce esti cu ingerii slujitor; Bucura-te, ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te, al carui trup astazi savarseste minuni; Bucura-te, ca incaltamintele tale slujesc drept dovada.”

 

SURSA: http://www.crestinortodox.ro/sfinti/spiridon-sfantul-care-paraseste-racla-127690.html

 

 

Dec 022014
 

mos nicolae


“Nicolae, bre, păzește tu casa”

Până la jumătatea secolului trecut, ne spune părintele Boitan, în orice familie românească primul copil, dacă era băiat, era botezat Ion, iar dacă era fată, Maria, iar următorul, Nicolae. “Îmi amintesc că bunica îmi povestea cu toată seriozitatea și cu toată evlavia minunile Sfântului Nicolae. Îmi vine în minte o minune săvârșită chiar asupra unui necreștin. Sfântul Nicolae este socotit, între altele, și ocrotitorul de hoți. Povestea bunica de un turc care înainte să plece într-o călătorie și-a cumpărat o icoană cu Sfântul Nicolae, a pus-o în casă și a spus: “Nicolae, bre, păzește tu casa cât sunt plecat”. Și chiar au încercat hoții să fure, dar văzând mai întâi icoana care era ferecată au pus mâna pe ea să o fure. Însă au rămas acolo, neclintiți, până a venit stăpânul casei. Acesta, văzând minunea, chiar a exclamat: “Bre, Nicolae, bine ai păzit casa!””, povestește părintele Florian.

Răsăritul și Apusul se închină sfântului

Sfântul Nicolae este și ocrotitorul marinarilor. În timp, crescând evlavia datorită multelor minuni, toți doreau să aibă părticele din moaștele Sfântului Nicolae. Din această dorință a credincioșilor de a cinsti și de a fi ocrotiți de sfântul, dar și pentru a nu cădea în mâinile musulmanilor, la 9 mai 1087 au fost aduse sfintele sale moaștele din Mira Lichiei la Bari, în Italia. “În perioada cruciadelor, era o întrecere între marii cavaleri să aibă moaște ale sfinților renumiți care să-i apere, pe de o parte, iar pe de altă parte era și ceva psihologic, pentru că ostașii cu care se luptau, având aceeași evlavie la sfântul respectiv, percepeau confruntarea ca pe o luptă împotriva sfântului, astfel slăbind zelul soldaților”. Aduse la Bari, catolicii au pus sfintele moaște într-un sarcofag de marmură, sub criptă, nefiind puse spre închinare. Cu timpul, în Apus, evlavia pentru Sfântul Nicolae a scăzut, dar nu doar pentru el, ci și pentru ceilalți sfinți, crescând evlavia pentru sfinții apuseni, care au apărut în timp.

Sfântul Ierarh Nicolae a împlinit mereu nevoile sufletești ale poporului nostru, dar mai ales i-a ascultat grabnic pe cei în nevoi materiale. “El biruiește suferința prin mângâiere, este ocrotitorul bătrânilor, al celor nedreptățiți și ajutătorul celor săraci. Poporul nostru, care a fost mereu în umilințe în decursul timpului, a căutat să aibă ocrotitori sfinții ajutători în necazuri. Sfântul Ierarh Nicolae, ca și Sfântul Ierarh Spiridon, nu au avut studii înalte ca marii ierarhi, dar ei au avut o trăire înaltă, iar trăirea aceasta i-a adus aproape de popor, de credincioși”, mai spune părintele. Locul icoanei Sfântului Nicolae în bisericile care îl au ocrotitor este pe catapeteasmă, în partea dreaptă, lângă icoana Mântuitorului, iar în celelalte biserici este așezat, de obicei, în partea stângă, lângă Maica Domnului. “Se leagă ceea ce am spus până acum. Sfântul Nicolae este așezat lângă Maica Domnului, care este mult milostivă, mult ajutătoare, mult ocrotitoare, mult mângâietoare, fiind astfel legată lucrarea sfântului de cea a Maicii Domnului.

 

SURSA: http://basilica.ro/evlavia-catre-sfantul-nicolae-dainuie-de-secole-12049.html

Nov 202014
 

intrarea_in_biserica_a_maicii_domnului_6_w747_h800_q100


Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – numită şi Aducerea Maicii Domnului la Templu, este unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe. În conformitate cu tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi, Ioachim şi Ana, la Templul Evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit şi slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Maria a fost primită solemn de comunitatea templului, condusă de preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul.

A fost condusă în acel loc sfânt ca să devină ea însăşi “Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, biserică vie şi templu al pruncului dumnezeiesc care se va naşte din ea. Această sărbătoare a luat naştere în secolul VI. Astfel, la 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită Biserica “Sfânta Maria cea Nouă”.

Conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică la 21 noiembrie, a început sa fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăşi Sfânta Fecioară Maria, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu.

Sărbătoarea s-a extins apoi în tot Orientul creştin şi în Occident fiind marcată cu cruce roşie în calendar.

Sursa: Agentia de Stiri Basilica

Nov 132014
 

Craciunul


În Biserica Ortodoxă începe vineri, 14 noiembrie 2014, Postul Crăciunului, care ține până în ziua de Ajun a Crăciunului, 24 decembrie inclusiv (zi de post aspru). Din rânduielile bisericești aflăm că anul acesta lăsatul de sec se face în seara de 13 noiembrie. Postul Crăciunului ține de, vineri, 14 noiembrie, și se încheie miercuri, 24 decembrie, cu mențiunea că ziua din Ajunul Crăciunului este o zi de post aspru spre deosebire de celelalte zile ale Postului Crăciunului (dezlegarea la alimentele de dulce se face după Sfânta Liturghie de Crăciun din data de 25 decembrie).

Postul Crăciunului amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abținere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu și de oameni. Din punctul de vedere al alimentației, Postul Crăciunului este mai ușor față de cel al Paștelui, având multe dezlegări la pește, ulei și vin. Este dezlegare la pește și preparate din pește, precum și la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă și duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie, inclusiv.

SURSA: http://basilica.ro/postul-nasterii-domnului-101942.html

Nov 052014
 

SFINII~1


Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta Sa. Referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeri din doua motive:evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute.

In ceea ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca.

Pentru ca ingerii sunt netrupesti, la ei nu se poate vorbi de sex si nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se casatoresc, nu se inmultesc (Matei 22,30) si nici nu mor (Luca 20, 35-36). Ingerii isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca cuvinte. Insa, pentru indeplinirea slujbei lor, pot lua infatisare omeneasca (II Reg 6,17), pot sa vorbeasca, sa manance, sa apara imbracati si uneori purtand aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6).

Lucrarea principala a ingerilor este aceea de a-l intari si sustine pe om in a transfigura lumea.

Sfantul Arhanghel Mihail

In limba ebraica, numele sau inseamna “Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care “striga”: “Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?”, si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor. Pe seama sa se pune si calauzirea lui Lot si a familiei acestuia la iesirea din Sodoma, precum si protectia speciala a poporului lui Israel. Ii scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, il sprijina in lupta pe Ghedeon, il mustra pe vrajitorul Valaam si il elibereaza din inchisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti mortii vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail.

Sfantul Arhanghel Gavriil

In limba ebraica, Gavriil inseamna “barbat-Dumnezeu”. Numele sau contine concentrat vestea ca Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, ii descopera lui Zaharia nasterea Inaintemergatorului. Pastorilor le arata ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, il intareste ca sa nu se indoiasca de nimic, calauzeste Sfanta Familie in Egipt si aduce femeilor mironosite vestea Invierii Domnului.

SURSA: http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfintii-arhangheli-mihail-gavriil-73102.html

 

Oct 262014
 

Într-o atmosferă sărbătorească, moaştele şi icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie au fost purtate astăzi dimineaţă în procesiune pe străzile oraşului Tesalonic, Grecia, alături de icoana Maicii Domnului Trifotissa adusă din Alexandrupoli (sec. XIII).

Clerul, constituit din mai mulţi ierarhi ai Bisericii Greciei, preoţi şi diaconi, l-a avut în frunte pe chiriarhul locului, IPS Mitropolit Anthimos. În ciuda vremii destul de nefavorabile, mulţimi de credincioşi – localnici şi pelerini veniţi înclusiv din alte ţări ortodoxe – s-au alăturat convoiului, aducând astfel un prinos de cinstire ocrotitorului lor.

Avem bucuria de a vă face părtaşi la evenimentul amintit, cu urarea ca materialul respectiv să vă aducă în case şi în suflet bucuria atât de mult râvnită.

Oct 222014
 

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.

Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.

Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.

Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: “Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!

Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: “Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!” Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.

Oct 122014
 

Această cu adevărat mare şi vestită între femei, Cuvioasa şi pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit şi din vechime şi acum Epivata. Părinţii fericitei erau de neam bun şi măriţi, înavuţiţi cu multe averi; mai mult însă îi mărea şi îi îmbogăţea dreapta credinţă în Dumnezeu şi vrednicia de a se numi creştini. Aceştia dar, aducînd la lumină pe Cuvioasa, întîi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintînd pe cale, o învăţară toată îmbunătăţirea şi aşezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a auzit aceste dumnezeieşti binevestiri: “Cel ce voieşte să vină după mine, să se lepede de sine şi să ridice crucea sa şi să urmeze Mie”. Îndată fiind cuprinsă de aceasta şi ieşind din biserică, a întîlnit un sărac; ascunzîndu-se de maica sa şi dezbrăcînd hainele strălucite şi luminate ce le purta, le-a dat lui şi ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luîndu-le pe acestea cu oarecare meşteşugire înţeleaptă.

După ce a venit acasă şi au văzut-o părinţii într-un astfel de chip, s-au îngrozit şi au bătut-o ca să nu mai facă aşa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori şi de multe ori se zice că, dezbrăcînd hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile şi nesuferitele bătăi ale părinţilor. Şi acestea, în casa părintească, erau ca nişte preîntîmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea şi păşiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără ştirea părinţilor şi a celor de un sînge cu ea şi a mulţimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.

Aici, gustînd toate bunătăţile cele după Dumnezeu, îndestulîndu-se de dumnezeieştile şi sfinţitele biserici şi moaştele sfinţilor şi, fiind binecuvîntată de sfinţii bărbaţi cei de acolo şi întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieşit din cetate şi a trecut în Calcedon de cealaltă parte şi de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.

Iar părinţii ei înşişi şi prin alţii, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se şi locuri din locuri schimbînd şi cetăţi şi sate călcînd şi neaflînd-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont şi sosind la un oarecare locaş dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu şi intrînd în el cu bucurie duhovnicească, s-a aşezat pe pămînt şi l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat şi, prin ruga sa umplîndu-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfînt locaş, tot felul de bunătăţi săvîrşind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice şi de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plîngere, tînguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe faţa pămîntului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curăţenia inimii şi plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătîndu-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorinţă o avea şi ruga pe Dumnezeu şi pe Maica Lui de aceasta. Deci aşa pregătită a ieşit din biserică şi îngrădită cu ajutorul de sus, a ajuns la Ierusalim şi îndestulîndu-se de toate cele sfinte şi bune ale Ierusalimului, unde şi “blîndele picioare ale Mîntuitorului meu Hristos au călcat” şi săturîndu-se şi zburînd prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viaţă cinstită de călugăriţe pustnice şi a intrat aici. Însă, neputînd a le da în scris pe toate, cît s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmaşul diavol pînă în sfîrşit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe şi de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puţine oarecare din nevoinţele ei spre pomenire le vom adăuga aici.

Băutură întrebuinţa apa de izvor, şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cîntarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vîrful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulţi ani răbdînd în arătata mănăstire a călugăriţelor şi nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vîrstei, a ieşit de aici şi a venit la Iope şi intrînd într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casă şi a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărîmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol şi după ce a cercetat dumnezeieştile locaşuri şi pe sfinţii bărbaţi, a plecat şi a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, şi acolo la biserica sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli s-a sălăşluit, nesocotind petrecerea părinţilor de neam bun şi batjocorind înţelepţeşte uneltirile vicleanului înşelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiţă şi din potopul acestor curgătoare zburînd, a odihnit cortul ceresc, încredinţînd sfînt sufletul său mîinilor îngereşti şi prin ei locaşurilor celor veşnice şi dumnezeieşti. Iar trupul cel din pămînt şi înfrumuseţat cu dumnezeieşti îmbunătăţiri l-a ascuns în pămînt.

Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viaţa şi obşteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuviasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecăruia din bărbaţii sfinţi arătîndu-i-se în vis i-a zis: “Ridică trupul acesta şi-l îndepărtează că roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul şi necurăţia”. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obişnuită sau vis normal, a doua şi a treia oară iarăşi sfînta l-a strigat şi cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul şi-a venit în sine, cum se cuvine, şi după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat şi cu sîrguinţă a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toţii alergînd ca la o visterie foarte înavuţită au săpat pămîntul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, şi acel trup sfînt al Cuvioasei aflîndu-l întreg cu totul păzit, cu mîini cucernice l-au adus în biserica Sfinţilor Apostoli, umplînd aerul de miresme şi tămîieri şi cîntînd dumnezeieşti psalmi.

Însă cîte minuni a săvîrşit Dumnezeul minunilor prin ea, după aşezarea moaştelor ei aici, şi pînă acum săvîrşeşte, cu neputinţă este în scris a le da; căci covîrşesc, ca să zicem aşa, şi numărul stelelor şi nisipul mării. De vreme ce vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, încă şi cele atingătoare de moarte; şi în scurt a zice, depărtează toată neputinţa nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Tîrnovei, capitală oarecînd a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad, şi de acolo în oraşul Constantinopol, cum povestesc Eftimie şi Rafail; asemenea şi Meletie al Atenei şi Dositei patriarhul Ierusalimului.

Tot la acelaşi loc aflăm şi povestirea de strămutare a moaştelor ei din oraşul Constantinopol aici la Iaşi. Adică, “Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrînul, luînd bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atîrnînd de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaşte ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpînitorul Moldovei”. Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: “Sfînta Parascheva, precum aflăm din cărţile bisericeşti, era stăpînă a satului Epivatelor, pe care apoi l-a cîştigat Apocavcos, voievodul însuşi stăpînitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaşte din biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a cîştigat acestea pentru cele multe şi mari binefaceri şi slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăşi veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor şi creştinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaşte şi ca să ia poruncă către un Capugibaşa, ca să le însoţească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al bisericii Sfinţilor Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaşte. Între alte lucruri se înfăţişează acolo şi Capugibaşa cu ofiţerii lui mergînd la petrecerea sfintelor moaşte”.

Această strămutare de atunci este descrisă şi de marmura cuvucliului unde sînt aşezate sfintele moaşte, pe care scrie aşa: “Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului şi cu conlucrarea Sfîntului şi de viaţă făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit şi închinat în Sfînta şi cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind rîvnitor şi apărător al sfintei credinţe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osîrdie şi prea multă dorinţă aceste cinstite moaşte ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Tîrnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfinţitul şi fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoinţa şi sfatul Bisericii a trimis aceste sfinte moaşte ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiţii trei mitropoliţi: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei şi Teofan al Paleon-Patronului, în zilele preasfinţitului Varlaam mitropolitul Sucevei şi a toată Moldavia. Iar binecinstitorul şi de Hristos iubitorul şi cu mila lui Dumnezeu stăpîn al nostru şi domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieşind cu evlavie şi cu tot sufletul primind această nepreţuită visterie, potrivit le-au pus şi le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinţilor Trei Ierarhi şi ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvîntătorul şi Ioan Gură de Aur, spre cinstirea şi mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime şi spre veşnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale şi a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelaşi an s-a născut şi preaiubit fiul lui, Ioan Ştefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate şi viaţă de mulţi ani. Amin”.

Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvîrşite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sîrguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la ea. Căci cîţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergînd cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfînt al Cuvioasei luînd şi purtînd, dobîndesc vindecare. Şi la neploare sau altă nevoie mare, făcînd litanie creştinii cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere. Şi şi în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în biserică cu numele ei, şi în Catedrala Mitropolitană de la Iaşi, Cuvioasa face multe minuni pînă astăzi.

Nenumărate sînt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioşi care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de cînd ocroteşte Moldova şi ţara noastră. Să amintim doar cîteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate ţările ortodoxe din Balcani. Ba şi turcii se cucereau de minunile ce se făceau creştinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credinţă şi evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nici o vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinţii Trei Ierarhi, din Iaşi. Căci, aprinzîndu-se de la un sfeşnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jeratic, au rămas întregi şi nevătămate spre întărirea credincioşilor şi uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează pînă astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaştele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaştele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, soţia preotului Gheorghe Lateş din comuna Rădăşeni-Suceava suferea la cap de o boală grea şi incurabilă. Alergînd la Sfînta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaştele ei şi-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfîntul Maslu şi s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfînta Parascheva în haine albe strălucitoare şi i-a spus: “Nu mai plînge, că de acum te faci sănătoasă!” A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă şi lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iaşi s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinţii ei au alergat la Sfînta Parascheva şi cu multe lacrimi îi cereau ajutor şi sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare şi Sfîntul Maslu, tînăra s-a vindecat de această boală fără leac şi şi-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lîngă Iaşi era greu bolnavă. Fiind internată pentru operaţie, s-a rugat mai întîi la Sfînta Parascheva, cerîndu-i, cu credinţă şi lacrimi, ajutor şi vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: “Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!”

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creştină din Iaşi pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: “Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!”. “Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este cîte un sfînt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toţi!”. După o oră femeia şi-a trimis copila în oraş să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o maşină şi apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfînta Parascheva şi, după ce şi-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare şi salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămîni a fost internat în spital pentru operaţie. Mama sa a mers atunci la moaştele Cuvioasei Parascheva şi i-a cerut cu credinţă sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămîni doctorii au amînat operaţia. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: “Domnule inginer, aţi scăpat de operaţie. Întorceţi-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!”

Unui copil de trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe cînd se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: “Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!”. Mulţumind din inimă Prea Cuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soţi din Iaşi nu aveau înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfînta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soţia cu bine în familie. Ajungînd soţul acasă, după o oră a bătut cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngîndurat. “Unde ai fost femeie? Ce ţi s-a întîmplat?” a întrebat-o soţul. “Diavolul mi-a dat în gînd să mă sinucid. De aceea m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe cînd venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apuncat repede şi mă aruncă afară de pe linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osînda iadului. După ce m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat şi m-am întors acasă. “Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfînta Parascheva! Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte, trupească şi sufletească”. De atunci este multă armonie şi bucurie duhovnicească în această familie creştină.

Pe timpul celor două războaie mondiale oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvîntat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrînii că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată în alb deasupra Iaşilor, ocrotindu-l de ocupaţie şi bombardamente. Aşa ştie să ajutePreacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credinţa poporului nostru binecredincios!

În timpul marii secete din vara anului 1947, cînd mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşi le aşteptau şi le întîmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mîini. În urmă veneau nori de ploaie bogată şi adăpau pămîntul. Drept mulţumire credincioşi se rugau şi înălţau cîte o troiţă cu icoana Sfintei Parascheva.

Cel mai mult aleargă şi cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, ţăranii, călugării şi studenţii. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi pomelnice. Putem afirma că moaştele cele mai iubite de credincioşii din ţara noastră şi din afară sînt, fără îndoială, moaştele Sfintei Parascheva, numită “cea grabnic ajutătoare şi mult folositoare”.

Mărturisesc părinţii bătrîni care au fost martori oculari, că, odată, de hramul ei, pe cînd oamenii aşteptau la rînd să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit şi două creştine bătrîne din Focşani. Văzînd lume multă, au zis preotului de la raclă: “Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rînd şi să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat”. “Dumnezeu să vă binecuvînteze, creştinelor, a zis preotul. Mergeţi şi vă închinaţi!”. În clipa aceea preoţii şi credincioşii au văzut un lucru sfînt şi cu totul minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfînta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătîi ca mai înainte. Iată cît de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă.

Sfînta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decît toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de dimineaţă pînă seara tîrziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vîrstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducînd flori, daruri şi îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobîndi ajutor, sănătate şi binecuvîntare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, cînd are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din ţara noastră, la care participă închinători de la sate şi oraşe, din toate colţurile ţării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc naţional, care durează pînă la trei zile. Încă din ajun se scot în faţa Catedralei moaştele Sfintei Parascheva şi timp de două zile şi două nopţi credincioşii stau la rînd pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mişcătoare procesiune în jurul Catedralei, avînd în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii şi credincioşii, cu lumînări în mîini poartă racla cu moaştele sfintei, în sunetul clopotelor şi al frumoaselor cîntări bisericeşti. După aceea se aşază moaştele în biserică la locul lor, se cîntă paraclisul Sfintei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet şi cu mîngîierea Duhului Sfînt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.!

Nov 212017
 

În data de 17 decembrie 1996, Adunarea Generală a ONU a decis prin Rezoluția 51/205 ca în data de 21 noiembrie să fie sărbătorită Ziua mondială a televiziunii. Decizia a venit ca urmare a discuțiilor avute în cadrul primului Forum Mondial al Televiziunii.

Întrunirea a avut loc la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York. La aceasta au participat personalități din domeniul mass-media care au discutat despre importanța tot mai mare a televiziunii într-o lume în schimbare.

Potrivit site-ului ONU, Ziua mondială a televiziunii nu este atât o celebrare a instrumentului, ci mai degrabă a filosofiei pe care televiziunea o reprezintă. În lumea contemporană, televiziunea este un simbol al comunicării.

Biserica Ortodoxă Română a înțeles importanța comunicării cuvântului Evangheliei prin intermediul mijloacelor mass-media. Astfel, la inițiativa Părintelui Patriarh Daniel, în anul 2007 a fost lansată televiziunea Trinitas TV. Prin intermediul programelor sale, ea promovează valorile credinței ortodoxe și tradiției românești.

Trinitas TV face parte din Centrul de Presă Basilica. Din acesta mai fac parte: Radio Trinitas, Ziarul Lumina, Agenția de Știri Basilica și Biroul de Presă.

Nov 212017
 

În data de 17 decembrie 1996, Adunarea Generală a ONU a decis prin Rezoluția 51/205 ca în data de 21 noiembrie să fie sărbătorită Ziua mondială a televiziunii. Decizia a venit ca urmare a discuțiilor avute în cadrul primului Forum Mondial al Televiziunii.

Întrunirea a avut loc la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York. La aceasta au participat personalități din domeniul mass-media care au discutat despre importanța tot mai mare a televiziunii într-o lume în schimbare.

Potrivit site-ului ONU, Ziua mondială a televiziunii nu este atât o celebrare a instrumentului, ci mai degrabă a filosofiei pe care televiziunea o reprezintă. În lumea contemporană, televiziunea este un simbol al comunicării.

Biserica Ortodoxă Română a înțeles importanța comunicării cuvântului Evangheliei prin intermediul mijloacelor mass-media. Astfel, la inițiativa Părintelui Patriarh Daniel, în anul 2007 a fost lansată televiziunea Trinitas TV. Prin intermediul programelor sale, ea promovează valorile credinței ortodoxe și tradiției românești.

Trinitas TV face parte din Centrul de Presă Basilica. Din acesta mai fac parte: Radio Trinitas, Ziarul Lumina, Agenția de Știri Basilica și Biroul de Presă.

Nov 212017
 

Numeroși ploieșteni au participat marți la ediția cu numărul 14 a campaniei Donează Sânge, Salvează o viață!. Aceasta a fost organizată de voluntarii Paraclisului CMN, împreună cu reprezentanți ai Colegiului Tehnic Toma Socolescu. Evenimentul a avut loc la Centrul de Transfuzie Ploiești.

Parteneri ai campaniei umanitare au fost: Liceul Tehnologic de Transporturi, Colegiul Tehnic Elie Radu, Colegiul Național Jean Monnet, Liceul de artă Carmen Sylva, Paraclisul Sfântul Nectarie Taumaturgul, Biserica Sfânta Filofteia și Parohia Pleașa.

Proiectul Donează sânge, salvează o viață! a prins contur în anul 2013 și a fost coordonat, încă de la început, de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru. Prin acţiunile organizate, Patriarhia Română este instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului donatorilor. De la debut și până în prezent, în cadrul campaniei au fost recoltate peste 10 tone de sânge.

Foto credit: Loredana Dinu

Nov 212017
 

Icoana baldachinului care adăpostește racla cu moaștele Sfântului Ierarh Iacov Punteanul, Mitropolitul Moldovei, a fost sfințită duminică și așezată în Paraclisul Mănăstirii Putna.

Slujba a fost oficiată după citirea Pastoralei Sfântului Sinod la Prima Duminică din Postul Nașterii Domnului de Părintele Stareț Arhim. Melchisedec Velnic, împreună cu soborul slujitor la Sfânta Liturghie.

Părintele Stareț a subliniat faptul că momentul sfințirii nu a fost ales întâmplător, el fiind strâns legat de mesajul Sfântului Sinod, în care se face referire mărturisirea credinței prin icoană și prin viu grai, ceea ce arată legătura strânsă dintre iconari și mărturisitorii credinței‎ din timpul perioadei comuniste.

După sfințire, obștea și credincioșii aflați la slujbă au adus cinstire icoanei, care a fost purtată în procesiune din Biserica mare a Mănăstirii în Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ctitorit de Sfântul Iacob.

La final, Arhim. Melchisedec Velnic a mulțumit celor care au contribuit la realizarea baldachinului, a icoanei și a raclei în care sunt așezate sfintele moaște, îndemnând în mod special la folosirea libertății pentru a lucra binele.

Părintele stareț a evocat unele constrângeri din perioada regimului comunist: uneori nici clopotele nu aveai voie să le tragi – au fost localități unde s-a întâmplat așa ceva. La sate, au fost biserici unde preotul era obligat să termine slujba la ora 10, pentru ca oamenii să fie scoși la muncile agricole.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să știm să folosim libertatea pe care o avem! Să știm să folosim darul cel mare al libertății pe care ni l-a dat Dumnezeu în slujba binelui, a minții celei limpezi și curate, căci altfel ne vom pierde. Fără Dumnezeu nu putem face nimic. Fără Numele Lui, nu putem face nimic. Fără Hristos nu suntem oameni cu adevărat. Dumnezeu să dea gând bun tuturor, cugetare smerită, râvnă și dragoste întru săvârșirea binelui, a adăugat Arhim. Melchisedc Velnic.


Icoana a fost pictată în stil tradițional bizantin, cu foiță de aur aplicată cu bolus (Argilă fină întrebuințată ca diluant solid, n.r.) în atelierul de pictură al mănăstirii.
În partea centrală este reprezentat Sfântul Iacob, iar în lateral sunt înfățișate următoarele șase scene din viața sa:
„Apărător al săracilor”
Sfântul Iacob a pus blestem asupra unui impozit foarte greu pentru popor, numit „văcărit”, în anul 1756. În urma acestui gest, cronicile spun că „au început a se înmulți locuitorii țării și de atunci prea bine s-au îndreptat țara”. Câțiva ani mai târziu, în 1760, a pecetluit acest mare bine cu retragerea sa din scaunul de mitropolit.
„Ctitor al Paraclisului”
În 1757, Sfântul Iacob a ctitorit la mănăstire un Paraclis închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel. În prezent, moaștele sale se află în acest paraclis.
„Înnoitor al mănăstirii”
Sfântul Iacob este al doilea mare ctitor al Putnei, după întâiul ctitor, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Din 1755 și până la trecerea sa la cele veșnice, el s-a ocupat de renovarea mănăstirii.
„Întemeietor de școală”
Iubind foarte mult buna creștere și educație a copiilor, Sfântul Iacob a tipărit, în 1755, primul abecedar din Moldova, numit „Bucvar”. În 1759, el a înființat prima școală de la sat din Moldova, lângă Mănăstirea Putna.
„Mare cărturar”
Sfântul Iacob a tipărit cărți de slujbă și cărți de învățătură duhovnicească, unele dintre ele apărute pentru prima dată în limba română.
„Adormirea sfântului”
În 11 mai 1778, Sfântul Iacob a luat schima mare, împlinindu-și un vechi dor. În 15 mai 1778, a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat în schima mare.

Foto credit: Mănăstirea Putna

Nov 212017
 

PS Lucian a binecuvântat duminică noua pictură a Bisericii din Parohia Rugi, Protopopiatul Caransebeş. Recondiționarea lăcașului de cult, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a avut loc din cauza unui incendiu ce a distrus 80% din edificiu.

După momentul sfințirii, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie. În cadrul acesteia a fost citită Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la prima Duminica din Postul Naşterii Domnului.

În cuvântul rostit, părintele episcop a apreciat implicarea preotului și a credincioșilor în viața comunități parohiale și în renovarea lăcașului de cult, informează Biroul de Presă al Eparhiei.

Avem aici un preot vrednic, care se ostenește cu timp și fără timp. Credem că atât păstorul, cât și credincioșii acestei parohii sunt vrednici pentru tot ceea ce înseamnă administrarea și buna desfășurare a problemelor bisericești într-o localitate, a spus Preasfinția.

La final, părintele paroh a fost hirotesit iconom-stavrofor. De asemenea, binefăcătorii bisericii au primit Diploma de excelență Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.


Biserica din Parohia Rugi a fost construită în anul 1901. Ea a fost sfințită de Preasfinţitul Părinte Lucian în 6 iunie 2010.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Nov 212017
 

Intrarea în biserică a Maicii Domnului reprezintă unul din praznicele închinate Născătoarei de Dumnezeu. În anul dedicat  sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti vă prezentăm erminia (explicarea) icoanei atribuite sărbătorii din data de 21 noiembrie.

Potrivit lui Constantine Cavarnos, autorul cărții Ghid de Iconografie bizantină, scena este descrisă astfel:

Interiorul unui templu, cu un amvon în partea dreaptă sau stângă. În amvon stă preotul-proroc Zaharia. Este înfățișat ca un om bătrân, cu barba ascuțită, în veșminte preoțești, puțin plecat, cu mâinile întinse, primind-o pe copila de trei ani, pe Maica Domnului.

Ea se află în mijlocul scenei, lângă amvon, cu mâinile întinse către Zaharia. În spatele Maicii Domnului se află tatăl ei, Sfântul Ioachim, iar lângă acesta, mama ei, Sfânta Ana. În spatele sau în fața lor, o suită de fecioare purtând haine de sărbătoare, cu sfeșnice în mâini.

Într-o altă scenă, în spatele lui Zaharia, într-un registru superior, este reprezentată Maica Domnului, așezată pe un scaun mai înalt, la care se ajunge pe o scară cu trei trepte. În fața ei se află un baldachin; lângă baldachin, un înger în zbor, privind spre Maica Domnului, într-un gest de întâmpinare. Ea se uită în sus, către înger, cu o mână întinsă către el. Toți, în afara de tinerele fecioare, sunt reprezentați cu aureole.

Tropar

Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului.

Info: Constantine Cavarnos, Ghid de Iconografie bizantină, Ed. Sofia, Bucureşti, 2005.

Nov 212017
 

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, îşi aniversează marţi ziua de naştere. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române i-a adresat un mesaj de felicitare.

Ierarhul s-a născut în 21 noiembrie 1959, în Brădești, județul Buzău. A urmat Școala Generală din Bușteni, județul Prahova, după care doi ani la Liceul Mefindin Sinaia; A urmat cursurile Seminarului Teologic din București (1976-1981) și ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București (1982-1986), fiind licențiat în teologie în anul 1986. În același an a intrat în viața monahală, iar după câteva luni de noviciat, a fost călugărit la Mănăstirea Bistrița – județul Neamț, în 2 ianuarie 1987.

În 29 aprilie 1988 a fost numit preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București, încredințându-i-se și misiunea de bibliotecar al Palatului Patriarhal.

La recomandarea fostului Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Roman Ialomițeanul, în data de 1 martie 1990, a fost numit Eclesiarh al Catedralei patriarhale din București.

A fost hirotesit protosinghel în 25 decembrie 1990, și apoi arhimandrit la 10 aprilie 1994, la propunerea Patriarhului Teoctist. Tot în anul 1994 a fost numit Reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon.

În anul 2009 a fost ales Episcop vicar patriarhal, cu titulatura „Sinaitul”, și hirotonit arhiereu în 29 mai 2014 în Catedrala Patriarhală din București.

Foto Credit: Basilica.ro

Nov 212017
 

IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, îşi aniversează marţi hirotonia episcopală. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat un mesaj de felicitare.

Ierarhul s-a născut în 2 iulie 1953, în comuna Băsești, județul Maramureș, din părinții Dumitru și Rozalia Pop, primind la Botez numele de Ionel. Școala elementară a urmat-o în comuna natală, între anii 1960-1968. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în anul 1973.

După terminarea studiilor teologice seminariale, a fost recrutat în armată și a efectuat stagiul militar la o unitate de „Vânători de Munte” în orașul Sfântu Gheorghe, județul Covasna (1973-1974). În toamna anului 1974 a fost admis la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, pe care l-a frecventat numai un singur an de studii (1974-1975), continuând apoi la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, unde, în vara anului 1978, și-a luat licența în Teologie.

La 1 august 1978, la vârsta de 25 de ani, a intrat în obștea Mânăstirii Sinaia din județul Prahova, unde a fost primit ca frate, de starețul de atunci, protosinghelul Calinic Argatu, actualul Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului. În același an, a fost tuns în monahism de sărbătoarea Sfintei Parascheva (14 octombrie 1978), primind la călugărie numele de Irineu.

Peste doi ani, la aceeași sărbătoare (14 octombrie 1980), a fost hirotonit ieromonah de Prea Sfințitul Roman Ialomițeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Pe lângă slujirea pastorală, a avut și ascultarea de ghid-muzeograf.

A urmat cursurile de Doctorat din cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din București. între anii 1981-1984, având ca specializare principală disciplina Teologia Morală. La 10 iunie 1984 i-a fost acordat rangul de protosinghel. Între anii 1985- 1988 a beneficiat de o bursă de studii în America, la Institutul Teologic Prezbiterian din Princeton, statul New Jersey, unde s-a specializat în cadrul Eticii sociale.

Reîntors în țară, la 30 august 1988, a revenit la Sfânta Mânăstire Sinaia, unde și-a reluat activitatea sacerdotală și muzeografică, finalizând redactarea tezei de doctorat. A fost numit, la 9 iunie 1989, preot slujitor la catedrala patriarhală din București. I s-au încredințat, totodată, numeroase ascultări de ordin administrativ-bisericesc.

La data de 26 octombrie 1989 a primit și rangul de arhimandrit, după care a fost numit în funcția de superior al Așezămintelor ortodoxe românești de la Ierusalim și Iordan și de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.

Reîntors în România, a slujit puțin timp la catedrala patriarhală. În data de 4 octombrie 1990, a susținut teza de doctorat cu subiectul Chipul lui Hristos în viața morală a creștinului fiind declarat „Doctor în teologie”, cu calificativul „excepțional”.

La scurt timp, în 30 octombrie 1990, în urma recomandării Arhiepiscopului Teofil Herineanu și la propunerea Sinodului Permanent al Mitropoliei Ardealului, Prea Cuviosul Arhimandrit Irineu Pop a fost numit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. A primit titlul de „Bistrițeanul” și a fost hirotonit în catedrala eparhială din Cluj-Napoca, în 21 noiembrie, 1990. În 5 iulie 2011 a fost ales Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Foto Credit: Basilica.ro

Nov 202017
 

La Mănăstirea Bistriţa au venit luni cu prilejul prăznuirii Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul sute de credincioşi din toată ţara. 11 ierarhi ai Bisericii noastre au oficiat Sfânta Liturghie de hramul aşezământului monahal, notează site-ul oficial al Eparhiei Râmnicului.

Anul acesta s-au împlinit 520 ani de la așezarea moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul de Craiovescu în mănăstirea ctitorită în apropierea Cheilor Bistriței.

Soborul de ierarhi a fost format din: IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și PS Emilian Crişanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Sfântul Grigorie Decapolitul, cunoscut în aghiografie pentru modul în care a alăturat trăirii monahale de influenţă isihastă, o profundă cunoaștere teologică mărturisită apologetic în timpul disputelor iconoclaste, s-a bucurat de o cinstire aparte în spațiul românesc după așezarea sfintelor sale moaște în anul 1497 la Mănăstirea Bistrița, căreia i-a devenit ocrotitor și unde, nu în puține rânduri, s-a arătat a fi făcător de minuni.

Mărturii despre minunile săvârșite de Sfântul Grigorie au fost păstrate în scrierile aghiografice, însă destul de numeroase sunt cele contemporane, sfântul bucurându-se de o cinstire deosebită din partea obștii monahale, a clericilor și credincioșilor din Oltenia de sub munte, dar și a pelerinilor din întreaga țară.

Despre ocrotirea și liniștea pe care credincioșii o dobândesc în apropierea  moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul a vorbit și IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a explicat că adevărata cinstire se împlinește în făptuirea celor bineplăcute lui Dumnezeu.

La final, Arhiepiscopul Râmnicului, a mulțumit Mitropolitului Irineu pentru bucuria duhovnicească împărtășită clerului și credincioșilor prin slujirea la Mănăstirea Bistrița, mulțumind totodată și ierarhilor împreună slujitori, iar la final i-a binecuvântat pe cei prezenți la sărbătoare.

Foto Credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Nov 202017
 

În ziua Sărbătorii Intrarea în biserică a Maicii Domnului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Mănăstirea Peștera din județul Neamț.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji în Parohia Tohanu Nou, jud. Braşov.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în filia Boteni a Parohiei Crișeni din Protopopiatul Turda.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Mănăstirea Românești, jud. Timiș.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Catedrala din Nürnberg, Germania.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în Catedrala Sfinţii Împărați, Chicago, IL, SUA.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Mănăstirea Intrarea în biserică a Maicii Domnului din Rădăuți.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Paraclisul Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Simion Ștefan din Alba Iulia.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la hramul Mănăstirii Turnu, judeţul Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în Parohia Dedalu Nou – Sărata, Protopopiatul Bacău.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji în Parohia Maica Precista din Pitești.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, va sluji la Parohia Tăbăcari din Focșani.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Biserica Vovidenia din Galați.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Mănăstirea Hodoș Bodrog, jud Arad.

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, va sluji în Parohia Vovidenia din Bârlad.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji în Parohia Prilipeț, Protopopiatul Băile-Herculane.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji în Parohia Palota, Protopopiatul Oradea.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcop Maramureşului şi Sătmarului, va sluji în  Paraclisul Centrului Eparhial din Baia Mare.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Mănăstirea Mraconia, judeţul Mehedinţi.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Mănăstirea Chiroiu, jud. Ialomița.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, va sluji în Parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Bălan, Harghita.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, va sluji la Mănăstirea Crasna, jud. Prahova.

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji în noua Catedrală din Giurgiu.

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaților, va sluji la Catedrala Episcopală din Slatina.

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Mănăstirea Saon, judeţul Tulcea.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Șimleu Silvaniei.

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Schitul Ohaba, jud. Hunedoara.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji în Parohia Battonya, Ungaria.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Roma.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Catedrala Episcopală din Madrid, Spania.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji la Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, Suedia.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Catedrala Patriarhală.

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Biserica Domnița Bălașa – Paraclis Patriarhal.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Mănăstirea Snagov, jud. Ilfov.

Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț.

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Mănăstirea Cârțișoara, jud. Sibiu.

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va sluji la Mănăstirea Fârdea, jud. Timiș.

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în comunitatea Sfânta Otilia şi Sfânta Teodora de la Sihla din St. Michel la Foret, Franța.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Capela Sfântul Siluan din Munchen, Germania.

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va sluji în Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului din Lisabona, Portugalia.

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va sluji la Schitul Tămad, Protopopiatul Ineu.

Menu Title